E acolo pentru tine, cu bani la discreție, să-ți îndeplinești aproape orice dorință. Dar care este costul real, de fapt, și de ce acest instrument, care are propriile sale beneficii, poate fi nociv dacă nu este folosit într-un mod înțelept?
Când devine cardul de cumpărături un pericol?
În România ultimilor ani, cardurile de cumpărături au început să arate ca o soluție magică. Le vezi promovate peste tot, cu reduceri, rate fără dobândă și promisiunea că poți avea „tot ce îți dorești, chiar acum”. Și, într-un fel, tocmai această ușurință cu care îți pun în mână bani pe care nu îi ai încă este adevărata capcană. Nu pentru că dobânzile sunt uriașe, uneori sunt chiar accesibile sau există promoții foarte convenabile, ci pentru că mecanismul psihologic pe care îl pot declanșa la anumite persoane este extrem de alunecos.
Când plătești cu bani reali, conștientizezi mai bine cheltuiala, fie că sunt din contul tău curent sau în numerar, simți o plată altfel decât atunci când o faci cu niște bani împrumutați. Când plătești cu cardul de cumpărături, nu simți nimic.
Când, de fapt, tocmai acel „nimic” este problema. Oamenii nu cheltuie mai mult pentru că au nevoie, ci pentru că plata devine atât de firească, atât de nedureroasă, încât creierul o percepe ca fiind aproape lipsită de consecințe.
Și, încet-încet, începe să pară normal să cumperi lucruri pe care nu le-ai lua dacă ar trebui să le plătești cu banii din salariu. Te-ai gândi mai bine înainte de a face o achiziție, dar acești bani accesibili ție, îți oferă iluzia că-ți permiți să faci cheltuieli mai necumpătate.
În general, oamenii nu se îndatorează din lipsă de inteligență financiară, ci dintr-o combinație de impuls, presiune socială și dorința de a se recompensa după o zi grea. Când intri într-un magazin și vezi reduceri „valabile doar azi”, când ți se promite că poți lua orice „fără să scoți un leu din buzunar”, e ușor să simți că nu există niciun risc.
E posibil ca, odată ce renunți să folosești astfel de instrumente de finanțare, să simți că bugetul tău e mai puțin presat, că parcă economisești mai ușor. De ce? Pentru că fiecare plată din bani proprii îți cere un moment de conștientizare.
Iar acea secundă de gândire este suficientă să te întrebi: „Chiar am nevoie de asta?” În schimb, cardul de cumpărături te antrenează să îți spui: „O să văd eu luna viitoare.”
Cardul de cumpărături îți poate fi un prieten, dacă știi cum să-l folosești
Și totuși, cardul de cumpărături nu este „dușmanul” tuturor. Pentru unii oameni disciplinați, el poate fi chiar un instrument util.
Dacă știi exact cât cheltuiești, dacă îți urmărești lunar bugetul și rambursezi integral sumele înainte de scadență, cardul devine doar un mijloc comod de plată, nu o capcană.
Sunt suficienți oameni care îl folosesc strict pentru rate fără dobândă la achiziții planificate, nu impulsive, și reușesc astfel să își păstreze lichiditățile sau să-și organizeze mai bine cheltuielile.
Problema nu este cardul în sine, ci modul în care îl lași să îți „anestezieze” simțul responsabilității. Folosit cumpătat, cu limite clare și cu o evidență serioasă a cheltuielilor, el poate funcționa fără probleme. Folosit emoțional, în schimb, devine o prelungire a dorințelor de moment.
Prin urmare, înainte de a accesa un astfel de instrument, fă-ți o strategie financiară de bază și propune-ți să-l folosești doar pentru achiziții care-ți sunt utile și care merită cheltuiala. Altfel, vei achiziționa tot felul de obiecte inutile sau pe care nu ți le permiți în mod real și poți ajunge scufundat în datorii.