Război în Ucraina, ziua 878. Stoltenberg: Rezultatul conflictului din Ucraina va defini SECURITATEA GLOBALĂ pentru decenii. Semnal important de la Summitul NATO – LIVE TEXT

UPDATE 7:15 – Bilanţul atacurilor de luni în #Ucraina urcă la 43 de morţi. Anunțul președintelui Zelenski

Bilanţul atacurilor de luni din Ucraina se ridică în prezent la 43 de morţi, a afirmat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, într-un discurs la Washington, în marja unui summit NATO, transmite AFP.

Aproximativ “43 de persoane au fost ucise” în acest atac, a declarat Zelenski în acest discurs ţinut în faţa Institutului Ronald Reagan din centrul capitalei americane, unde are loc un summit NATO. El anunţase mai devreme un număr de aproximativ 40 de morţi, dintre care peste 30 la Kiev, unde o lovitură a devastat un spital de copii.

Zelenski a mai anunţat că aceste valuri de bombardamente s-au soldat cu aproape 200 de răniţi. Marţi a fost zi de doliu în întreaga ţară în urma acestor atacuri.

Lovitura asupra Ohmatdet, cel mai mare spital pentru copii din ţară şi situat în apropierea centrului oraşului Kiev, a creat o stare de şoc în Ucraina, ţară lovită de peste doi ani de bombardamente ruseşti, precum şi în întreaga lume.

UPDATE 6:10 – Iohannis, semnatar alături de alţi 5 lideri al unei declaraţii comune privind întărirea apărării aeriene a Ucrainei

Preşedintele român Klaus Iohannis a fost semnatarul unei declaraţii comune privind întărirea apărării aeriene a Ucrainei, alături de omologii săi american Joe Biden, şi ucrainean, Volodimir Zelenski, şi premierii olandez, Dick Schoof, italian, Giorgia Meloni, şi german, Olaf Scholz, informează marţi seară un comunicat al Casei Albe.Preşedintele Joe Biden a anunţat şi el în discursul său susţinut cu prilejul ceremoniei care a marcat împlinirea a 75 de ani de NATO că SUA şi aliaţii lor vor trimite noi sisteme Patriot Ucrainei, despre care şi-a exprimat convingerea că va câştiga războiul cu Rusia.”Suntem angajaţi să furnizăm Ucrainei capabilităţi suplimentare de apărare aeriană în contextul în care se apără împotriva agresiunii continuate a Rusiei, inclusiv a atacurilor deliberate ale Rusiei asupra oraşelor ucrainene şi a infrastructurii civile şi infrastructurii critice”, se menţionează în declaraţia comună.”Astăzi anunţăm că, colectiv, furnizăm Ucrainei sisteme de apărare aeriană strategice, inclusiv baterii Patriot donate de SUA, Germania şi România, componente Patriot donate de Olanda şi alţi parteneri pentru a permite operarea unei baterii Patriot suplimentare şi un sistem suplimentar SAMP-T donat de Italia”, afirmă liderii celor cinci state donatoare.Semnatarii declaraţiei comune îşi exprimă încrederea că “aceste cinci sisteme strategice de apărare aeriană vor contribui la protejarea oraşelor ucrainene, civililor şi soldaţilor şi ne coordonăm îndeaproape cu guvernul ucrainean pentru ca acest sisteme să fie utilizate rapid” şi precizează că “lucrăm la un nou anunţ în acest an privind sisteme suplimentare strategice de apărare aeriană pentru Ucraina”.În plus, “în lunile următoare, SUA şi partenerii intenţionează să furnizeze Ucrainei zeci de sisteme de apărare aeriană tactice, inclusiv NASAMS, HAWK, IRIS T-SLM, IRIS T-SLS şi sisteme Gepard”, iar acestea “vor extinde şi mai mult acoperirea apărării aeriene ucrainene”.De asemenea, menţionează declaraţia comună, “mai mulţi aliaţi, între care Canada, Norvegia, Spania şi Regatul Unit, vor continua să joace un rol important în furnizarea acestor sisteme şi mulţi alţi susţinători ai Ucrainei vor asista în asigurarea interceptorilor”.În ceea ce le priveşte, notează textul citat, “SUA vor regândi livrările planificate (…) de interceptori critici pentru apărarea aeriană în coordonare cu parteneri în aşa fel încât aceştia să fie trimişi Ucrainei, furnizându-i sute de interceptori suplimentari în cursul anului următor”.Semnatarii îşi afirmă recunoştinţa pentru coaliţia de peste 50 de ţări care continuă să furnizeze asistenţă de securitate pentru Ucraina, precum şi Iniţiativei “Immediate Action on Air Defense”, pentru care partenerii au angajat un sprijin de un miliard de dolari, şi coaliţiei conduse de Germania şi Franţa pentru asigurarea unor capabilităţi de apărare aeriană integrate.”De asemenea, salutăm activitatea NATO pentru a sprijini eforturile Ucrainei de a dezvolta o arhitectură de apărare aeriană şi antirachetă integrată interoperabilă. Mesajul nostru către Moscova şi către lume este clar: sprijinul nostru pentru Ucraina este puternic şi de neclintit”, mai menţionează declaraţia comună.

UPDATE 4:20 – Stoltenberg: Rezultatul conflictului din Ucraina va defini securitatea globală pentru decenii

Secretarul general al NATO i-a îndemnat marţi seară pe liderii Alianţei Nord-Atlantice să menţină sprijinul pentru Ucraina în războiul său împotriva Rusiei, afirmând că rezultatul conflictului va defini securitatea globală pentru decenii, transmite Agerpres.

Într-un discurs susţinut în cadrul unei ceremonii de la Andrew Mellon Auditorium care a marcat împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea NATO, Stoltenberg a spus că Alianţa trebuie să dea dovadă de aceeaşi determinare pe care a arătat-o şi în alte momente-cheie ale istoriei sale.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a reamintit în discursul său că Alianţa nu este un “dat”, ci “rezultatul alegerilor deliberate şi deciziilor dificile”.

“Nu există opţiuni fără costuri cu o Rusie agresivă ca vecin. Nu există opţiuni fără riscuri într-un război. Cel mai mare cost şi cel mai mare risc va fi dacă Rusia câştigă în Ucraina. Nu putem permite să se întâmple acest lucru”, a spus Stoltenberg în alocuţiunea aplaudată pe alocuri de participanţii la ceremonie, între care şi liderii celor 32 de state membre.

El a mai spus cu acest prilej că are “mare respect pentru tratatul de la Washington”.

“Are doar 14 paragrafe, câteva pagini; niciodată atât de puţin nu a însemnat atât de mult pentru atât de mulţi oameni”, a spus el în locul în care fost semnat tratatul în urmă cu 75 de ani.

“La această aniversare de 75 de ani putem spune că Alianţa nu este numai cea mai de succes, ci şi cea mai de durată din istorie”, a afirmat Stoltenberg, care a mai spus printre altele şi că “extinderea NATO a unificat Europa într-un mod care era înainte inimaginabil”.

Leave a Reply