Proteste la Ministerul Sănătății: Peste 1.200 de medici specialiști riscă să-și piardă locurile de muncă

Substituirea medicilor, motiv de revoltă

Proiectul de lege vizat modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate și oferă fiziokinetoterapeuților dreptul de a lua decizii medicale în locul medicilor de medicină fizică și reabilitare. Medicii acuză că acest act normativ elimină rolul lor din echipa de reabilitare medicală, punând în pericol siguranța pacienților.

„Ce se va întâmpla cu cei 1.200 de medici specialiști și cu cei 400 de rezidenți care au investit 11 ani din viață pentru a se pregăti în această specialitate? Cum poate fi justificată această decizie care ignoră complet munca noastră și ne lasă fără locuri de muncă?”, au transmis protestatarii.

Medicii de medicină fizică și reabilitare consideră că noua legislație va afecta grav calitatea actului medical. Ei subliniază că fiziokinetoterapeuții, care nu au pregătirea necesară pentru diagnostic și planificarea tratamentelor complexe, nu pot înlocui expertiza unui medic specialist.

„De ce Ministerul Sănătății își asumă riscul de a lăsa pacienții fără acces la consulturi medicale de specialitate? Cum poate fi considerată această măsură în interesul pacienților cu dizabilități care au nevoie de tratamente corecte și sigure?”, întreabă protestatarii.

Decizie controversată, susținută de OUG 66/2024

Protestele vizează Ordonanța de Urgență 66/2024, inițiată de Ministerul Sănătății, care permite eliminarea medicului de medicină fizică și reabilitare din echipa de reabilitare medicală. Deși Senatul a aprobat actul normativ cu anumite amendamente, acestea au fost eliminate în cadrul dezbaterilor din Comisia pentru Sănătate și Familie și Comisia pentru Muncă și Protecție Socială din Camera Deputaților.

Asociația Medicilor de Medicină Fizică și Reabilitare (AMMFR), care a organizat protestul, avertizează asupra consecințelor grave ale acestei decizii, atât pentru pacienți, cât și pentru medici.

„Această măsură va duce la creșterea riscurilor pentru pacienți și la pierderea unor profesioniști valoroși. În loc să investim în specialiști, îi condamnăm la șomaj”, au concluzionat reprezentanții AMMFR.

Protestul din fața Ministerului Sănătății este doar începutul unei lupte pe care medicii sunt hotărâți să o ducă pentru a-și proteja profesia și pacienții. Actul legislativ așteaptă acum votul final în plenul Camerei Deputaților.

Leave a Reply