Prima reacție în cazul Mariei, gravida de 38 de ani, moartă în spitalul din Bacău: Cum se apără medicii după acuzațiile familiei

„În prezent, cazul este în anchetă penală desfășurată de Poliția Bacău. Medicina legală a efectuat necropsia și a emis certificat constatator preliminar al decesului și s-au recoltat probe care sunt în lucru la medicina legală Iași. Deocamdată nu avem o cauză a acestei evoluții fulminante spre gravitatea pacientei. Pacienta a fost preluată de specialiști de la primul moment al prezentării în secțiile noastre și tot timpul a fost monitorizată, s-a intervenit terapeutic în funcție de starea pacientei. Evoluția a fost fulminantă spre gravitate, ceea ce a dus la deces”, a declarat, miercuri, Aurelia Țaga, directorul unității medicale, la un post TV. 

Reamintim că gravida în vârstă de 38 de ani a ajuns la Spitalul Județean Bacău cu dureri abdominale puternice, febră, frisoane și dureri de cap. De la momentul internării și până când medicii au băgat-o în sala de operație au trecut aproximativ 12 ore, acuză rudele femei, timp în care starea sa de sănătate s-a agravat. 

De altfel, soțul femeii spune că în timp ce aceasta spunea că o doare abdomenul, medicii îi răspundeau că are o cădere psihică.

Citește și Cine este Maria, gravida care a murit cu zile într-un spital din Bacău. Cazul, tras la indigo cu cel al Alexandrei Ivanov la Botoșani

Leave a Reply