PE respinge moțiunile împotriva Comisiei von der Leyen

Parlamentul European a respins joi, la Strasbourg, cu o largă majoritate, cele două moțiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen, una a extremei drepte și cealaltă a stângii radicale, relatează agențiile internaționale de presă.
Niciuna dintre cele două moțiuni care au vizat Comisia Europeană nu a reunit minimum de voturi necesar de 361 de voturi din cei 720 de eurodeputați, prima fiind votată de 179 de europarlamentari, iar a doua de 133.
Împotriva primei moțiuni au votat 378 de eurodeputați din grupurile centriste, iar împotriva celei de a doua 388. În total au fost exprimate 594 de voturi din 720 posibile, ceea ce înseamnă din nou că peste o sută de membri ai PE fie au absentat de la vot, fie au fost prezenți și nu au dorit să voteze.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a exprimat satisfacția după voturi privind ”susținerea puternică” de care se bucură în Parlamentul European.
”Apreciez profund susținerea puternică primită astăzi”, a postat ea pe rețeaua socială X, după respingerea, în jurul prânzului, a celor două moțiuni de cenzură.
Ursula von der Leyen a pledat luni seară, în dezbaterea comună a celor două moțiuni, pentru unitate între forțele pro-UE împotriva celor care încearcă să destabilizeze blocul comunitar.
Pe 10 iulie, PE a mai respins o moțiune de cenzură împotriva CE, inițiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea din grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), cu 175 de voturi ”pentru”, 360 ”împotrivă” și 18 abțineri.
The post PE respinge moțiunile împotriva Comisiei von der Leyen appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *