Mondialul din 2026 va intra cu siguranță în istoria sportului rege. În primul rând în plan sportiv prin faptul că va fi primul turneu final cu 48 de echipe. Tot în premieră va fi faptul că partidele se vor juca pe teritoriul a trei țări, SUA, Mexic și Canada.
Dar nu numai planul sportiv are ineditul său. După toate estimările specialiștilor financiari aproape sigur va fi cel mai profitabil turneu final de CM din toate timpurile. Din vânzarea de bilete, din vânzarea locurilor de parcare precum și a obiectelor de marketing legate de competiție FIFA se așteaptă să îi intre în conturi minim 13 miliarde de dolari.
Deși sunt încă multe necunoscute legate de numele echipelor prezente, președintele Donald Trump a anunțat că biletele pentru turneul final au fost puse în vânzare începând cu data de 1 octombrie. Încă nu se știe dacă amenințările președintelui SUA de a muta meciurile de la Mondialul din 2026 din orașele socotite nesigure din cauza revoltelor de acolo împotriva administrației sale vor fi sau nu puse în practică. Oricum FIFA a reacționat imediat și a cerut respectarea programului stabilit.
Mondialul din 2026 va fi costisitor pentru fani
Prețurile biletelor încep de la suma de 60 de dolari la meciurile din faza grupelor. E vorba de locurile cele mai proaste ca amplasament și vor ajunge la amețitioarea sumă de 6730 pentru finala competiției. Vor fi în total 104 meciuri la turneul final iar totalul locurilor disponibile va fi de 7,1 milioane.
Și locurile de parcare vor fi afaceri deosebit de profitabile. Prețurile permiselor de parcare sunt comparabile cu cele oferite de echipele din NFL și NBA. Organizatorii intenționează să introducă această structură de prețuri la majoritatea sau la toate cele 16 stadioane. Deci, inclusiv în Canada și Mexic. Majoritatea sunt arene NFL înconjurate de parcări încăpătoare. Ceea ce reprezintă, clar, o oportunitate pentru FIFA de a profita de fiecare metru pătrat.
Prețurile pentru parcare variază ca și cele ale biletelor în funcție de faza de disputare ale partidelor. La o semifinală sau la partida pentru locul 3, un suporter poate plăti până la 175 de dolari (151 de euro). De asemenea, pentru un meci în faza grupelor, de pildă la stadionul AT&T din Texas, un loc de parcare costă 75 de dolari (65 de euro).
În concluzie, se anunță un turneu final care se dorește o mare afacere financiară, tipic americană. Există temeri că numărul fanilor nu va fi foarte mare ca urmare a faptului că orice deplasare va fi extrem de costisitoare pentru suporteri, chiar și pentru cei cu dare de mână.