Modificare majoră în vămi. Până la sfârșitul anului vor fi instalate scanere pentru mărfuri

“Am avut astăzi o şedinţă de lucru cu echipa Autoritatea Vamală Română (AVR), în care am discutat despre stadiul celor mai importante proiecte la care lucrăm pentru combaterea contrabandei şi evaziunii fiscale. În ceea ce priveşte operaţionalizarea scanerelor, suntem în grafic cu calendarul asumat: pe lângă cele din Albiţa şi Giurgiuleşti, vom avea un scaner funcţional la Siret până la finalul verii, urmând ca la sfârşitul anului în vămile din România să funcţioneze deja simultan nouă astfel de dispozitive”, a scris Boloş pe Facebook.Acesta a menţionat că discuţiile cu echipa AVR au vizat şi documentaţia aferentă e-Sigiliu.”Am discutat pe documentaţia aferentă e-Sigiliu, pentru a ne asigura că ne încadrăm în termen: avem de achiziţionat 2.000 de sigilii pe care trebuie să le punem în funcţiune de la 1 ianuarie 2025. Prin sistemul naţional RO e-Sigiliu implementăm o metodă automatizată şi rapidă, bazată pe utilizarea unor dispozitive inteligente care să determine potenţialele puncte de deturnare a transporturilor rutiere de bunuri”, a punctat el.Nu în ultimul rând, Boloş a subliniat că planul de investiţii al AVR, pentru perioada 2025-2030, va fi pus în consultare publică.”De asemenea, avem creionat planul de investiţii care va schimba faţa Autorităţii Vamale, ce urmează să fie pus în consultare. După cum ştiţi, Guvernul a aprobat recent bugetul de investiţii pentru perioada 2025-2030, care se va ridica la aproximativ 1 miliard lei. Avansăm şi cu realizarea Centrului Naţional de Analiză Imagistică Vamală, finanţat prin #PNRR, prin care se vor analiza datele obţinute cu ajutorul aparatelor de scanat”, a mai scris Boloş pe pagina de socializare.

Leave a Reply