Lumea gimnasticii românești, în doliu. A murit Mihai Gheorghe, fost antrenor al lotului național masculin

Acesta trăia în Statele Unite ale Americii, unde își desfășura activitatea de antrenor de gimnastică. „A suferit un infarct, din ce am înțeles de la cetățeni. Trăia în Statele Unite ale Americii, dar venea în fiecare an acasă. Este șocant că un fost sportiv de performanță a suferit un infarct la această vârstă“, a spus primarul comunei Aninoasa, Ilie Petroi.

Va fi înmormântat în satul natal

Localnicii din Aninoasa și cei care l-au cunoscut sunt șocați de decesul fulgerător al fostului sportiv.

 

„Era un om legat de aceste locuri și din acest motiv venea în fiecare an în locurile natale. Nu știam că are probleme de sănătate. Sunt șocat că un om ca el, fost sportiv și care era încă în activitatea sportivă, a murit. Era deschis și discutam cu el orice fel de subiecte“, a spus un vecin din satul Groșerea. 

Acesta va fi înmormântat în satul natal, Groșerea, din județul Gorj.

„Dumnezeu să-l odihnească în pace, poate mulți dintre dumneavoastră nu l-au cunoscut, dar țin să specific cu durere în suflet că a fost găsit fără suflare în casa părintească din Groșerea, în urma unui infarct, unde va fi și înmormântat!”, anunță Alin Dan, un localnic din comuna Aninoasa.

Făcea parte din elita antrenorilor internaționali

Mihai Gheorghe a fost gimnast al României timp de 20 de ani. Acesta a fost de trei ori membru în echipa națională, trecut apoi în rândul antrenorilor de elită în gimnastica internațională. În perioada 1992-1996 a fost antrenorul lotului național masculin. În anul 1997 l-a antrenat pe sportivul Adrian Lănculescu, care s-a clasat pe locul III la Campionatele Mondiale.

Leave a Reply