Lovitură de teatru a instanței malteze! Paul de România, eliberat pe cauțiune din arest și pus sub control judiciar: anunțul Ministerului Justiției

”Instanţa din Malta a dispus faţă de Paul-Philippe al României măsura controlului judiciar şi eliberarea acestuia, pe cauţiune, dupa ce a stat mai mult de 2 luni în arest. Până se va lua o decizie definitivă cu privire la predarea sa, va merge de două ori pe zi la secţia de poliţie, pentru a semna prezenţa. Nu va putea părăsi Malta pentru că paşaportul şi orice document de identitate sunt reţinute de instanţă”, transmite ministerul condus de Alina Gorghiu. 

Paul de România NU renunță la terenurile din Suceava! Cavalerii de la Malta se dezic de el, după ce s-au fotografiat împreună

În plus. acesta trebuie să plătească o cauţiune de 20.000 de euro, precum şi o garanţie personală de 30.000 de euro. ”Decizia a fost justificată prin vârsta înaintată a acestuia şi prin faptul că, potrivit legislaţiei malteze, în astfel de cazuri, termenul de arest preventiv este de maximum 60 de zile”, mai arată sursa citată. 

Primele imagini de la reținerea lui Paul de România în Malta. Cum a reacționat când a fost escortat de polițiști – VIDEO

Potrivit Ministerului Justiţiei, ”la data de 25 iunie, instanţa de fond din Malta a decis predarea lui Paul-Philippe al României”. ”Hotărârea nu este definitivă. Justiţia din România va continua să îşi facă treaba cât se poate de bine pentru a-i aduce în ţară pe fugarii statului român, indiferent de cât de sonor le este numele.”, mai arată instituţia. 

„Legea fugarilor” – ținută la păstrare de Curtea Constituțională

Leave a Reply