Grindeanu îl ironizează pe Drulă: Un deștept care a făcut zero kilometri de autostradă

Întrebat în Gorj de ce România nu are niciun spital de mari arși, deși au trecut 10 ani de la Colectiv, Sorin Grindeanu l-a atacat pe Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria București.
„Țara aceasta, la fel ca la autostrăzi, nu a găsit, în perioadele trecute, cheia, pârghiile, managementul potrivit ca să deblocheze aceste lucruri absolut necesare pentru români. Văd lecții date în această perioadă de unii care chiar vor să fie primari ai Bucureștiului, dar când au fost miniștrii Transporturilor au făcut 0 kilometri de autostradă. Și știți la cine mă refer”, a spus Sorin Grindeanu.
Cătălin Drulă a fost ministru al Transporturilor între decembrie 2020 – septembrie 2021. Ironiile la adresa acestuia nu s-au oprit aici. Sorin Grindeanu a făcut referire din nou la „același deștept” în momentul în care a fost întrebat de finanțarea pentru unui drum.
„În primul rând, nu e Târgu Jiu-Filiași. E Târgu Jiu-Craiova. Dacă vreți, dezvoltăm, pentru că a mai fost același deștept înaintea mea pe la Ministerul Transporturilor, care a venit și a dublat. Avem o dată Drumul Expres Craiova-Filiași. De la Craiova la Filiași sunt trei loturi, de la Filiași la Târgu Jiu sunt alte trei loturi. Și au venit unii înaintea mea și au dublat acest proiect și era un proiect asemănător, lângă drumul expres acesta mai făceam o autostradă care mergea spre Stehaia-Severin-Caransebeș-Lugoj”, a spus Sorin Grindeanu.
The post Grindeanu îl ironizează pe Drulă: Un deștept care a făcut zero kilometri de autostradă appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *