Fiu de primar din România, implicat într-un scandal cu tente sexuale în Marea Britanie

Adrian Birtoc, fiul primarului din Călinești-Oaș, este acuzat de un grup civic implicat în identificarea pedofililor în mediul virtual, de comportament indecent în mediul online cu o presupusă persoană în vârstă de 14 ani. La solicitarea presei, tatăl tânărului spune că întreaga familie este șocată de acuzații și că așteaptă clarificări cu privire la situația lui Adrian.

Totul s-a întâmplat ieri după-masa, când grupul civic implicat în identificarea online a pedofililor l-a confruntat pe Adrian Birtoc. Cei de la Fleetwood Enforcers UK spun că Birtoc comunica pe internet cu o presupusă adolescentă de doar 14 ani, doar că în spatele contului s-ar fi aflat chiar membri ai grupului civic care acum îl acuză pe tânărul sătmărean de grooming online, adică de stabilirea a unei conexiuni emoționale cu o persoană minoră, comunicare sexuală cu un copil de 14 ani, printre altele, inclusiv că ar fi încercat să obțină fotografii cu tentă explicită de la persoana minoră.

 

Confruntarea a fost filmată și postată pe pagina de socializare a grupului civic, iar la fața locului au ajuns și polițiștii, care l-au luat în custodie pe Adrian. Deși grupul precizează că sătmăreanul ar fi fost arestat, până la această oră nu există o informare oficială din partea poliției din Bedfordshire cu privire la acest caz.

La solicitarea PresaSM, primarul Dinu Birtoc a vorbit despre caracterul fiului său, despre care spune că nu ar mai fi avut probleme cu legea și că este plecat în Anglia de peste un deceniu. În ceea ce privește acuzațiile aduse de grupul civic, primarul spune că întreaga familie e șocată de acuzații și acum așteaptă clarificări cu privire la situația lui Adrian. Primarul a arătat cu degetul spre tehnologie și spune că grupul civic ar fi organizat un flagrant.

„Adrian nu este certat cu legea, nu are cazier, în ultimii zece ani a fost de trei sau patru ori în România. Nu s-a certat cu nimeni,” a spus Birtoc despre caracterul fiului său.

„Suntem copleșiți de durere, suntem șocați, toată familia, dar va răspunde pentru faptele sale. Să nu uităm că toți avem copii și tehnologia asta care o să ne distrugă pe toți până la urmă, adică pe cine vrea să distrugă. În spatele acestei acțiuni a fost o instituție care se ocupă de aceste site-uri. Inițial a fost vorba despre o doamnă, după care … așa cum se spune că englezii ar avea ceva cu românii, mai ales după ce au ieșit din Uniunea Europeană, nu știu dacă este adevărat dar, clar, clar e că i-a fost făcut un flagrant. Să nu uităm că Adrian are o fetiță, are o soție frumoasă și a fost un exemplu. Ce s-a întâmplat acuma, nu știm. Așteptăm să se facă un rezumat în primele zile, să vă putem informa”, a spus primarul Dinu Birtoc la solicitarea presei locale.

Leave a Reply