Două aeronave ale Forțelor Aeriene Române acționează la stingerea incendiului de pădure din județul Bacău

Aeronavele au decolat din Baza 90 Transport Aerian, de la Otopeni, în jurul orei 19.30.

Misiunea aeriană se desfășoară la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Acțiunea de stingere a incendiului la fața locului este îngreunată de terenul accidentat și de lipsa sursei de apă.

În configurație pentru stingerea incendiilor, aeronavele C-27J Spartan pot transporta 6.000 de litri de apă (șase containere) la fiecare trecere.

Aeronavele de acest tip ale Forțelor Aeriene Române au acționat, din 2017 și până în prezent, pentru stingerea a mai multe incendii de pădure din țara noastră – în județele Mehedinți, Alba, Hunedoara și Buzău.

Leave a Reply