Andrea Capone, fost fotbalist la Cagliari, şi-a pierdut viaţa la doar 43 de ani într-un hotel din Insula Sardinia, după ce a suferit o lovitură mortală la cap, scrie EFE, citat de Agerpres.
“”Întregul club Cagliari Calcio primeşte cu consternare şi profundă tristeţe vestea decesului lui Andrea Capone, care a murit la vârsta de doar 43 de ani””, a transmis fosta echipă a lui Capone.
Fostul jucător, potrivit presei locale, petrecea cu nişte prieteni şi după o căzătură a suferit o lovitură fatală la cap. Serviciile medicale nu au putut face nimic pentru a-l resuscita. Nu este exclus ca acesta să fi suferit de o afecţiune cardiacă bruscă care a provocat căzătura.
Capone a făcut parte din lotul lui Cagliari din Serie A, dar pe parcursul carierei a mai jucat pentru Sora, Treviso, Vicenza, Grosseto şi Salernitana. În total a disputat 123 de meciuri, a marcat 12 goluri şi a dat 7 pase decisive pentru Cagliari.
“”Legătura sa cu comunitatea va fi imposibil de rupt pentru un om care s-a caracterizat întotdeauna prin profesionalismul, dăruirea şi pasiunea sa, calităţi care vor rămâne în inimile celor care au avut norocul să-l cunoască pe teren şi în afara lui. Cagliari Calcio îşi întinde braţele către familie în acest moment de durere profundă. Odihneşte-te în pace, Andrea””, se arată în comunicatul lui Cagliari.