CUPOLĂ DE FOC peste România! Sunt așteptate noi recorduri de temperatură! Prognoza directorului ANM

„Vorbim într-adevăr de o zi caniculară. Astăzi un cod galben în aproape toată țara, exceptând județele din partea de centru și nord a țării, zona litoralului și zona deltei Dunării. Am înregistrat valori între 33 până la 38 de grade, inclusiv în Capitală, la multe stații din partea de vest, sud a țării, la 37-38 de grade.

Indicele de disconfort termic a fost unul ridicat, a depășit pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile resimțite s-au situat între 39 până la 43 de grade Celsius, de pildă, în Capitală. Mâine extindem avertizarea de cod galben în toată țara, iar în cele 9 județe din partea de sud-vest și vest a țării, respectiv în Arad, în Timiș, în Caraș Severin, Mehedinți, Olt, Teleorman, Ilfov și municipiul București, va fi în vigoare o avertizare meteorologică de cod portocaliu. Ne așteptăm în aceste areale să consumăm 37-38 de grade, chiar local 39 de grade.

Disconfortul termic va fi de asemenea deosebit ridicat, cu siguranță va depăși din nou pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile resimțite peste 40 de grade Celsius”, a spus Elena Mateescu, la Realitatea PLUS.

Întrebată dacă meteorologii iau în calcul inclusiv emiterea unui cod roșu de caniculă, directorul ANM a răspuns: „Cu siguranță nu trebuie să excludem această posibilitate. Din zi în zi vom actualiza alertele meteorologice generale pentru caniculă, disconfort termic ridicat și deosebit de accentuat, val de căldură persistent.

Datele arată o probabilitate ca începând de vineri deja să consemnăm primele valori de 40 de grade la umbră din această vară. În condițiile în care vom evalua mai multe zile consecutive, confirmând astfel valul de căldură pe lungă durată, persistența și intensitatea acesteia, cu siguranță vom emite și cod roșu, așa cum am făcut și în luna iunie, când am emis cel mai timpuriu cod din istorie, 21 și 22 iunie pentru județele din partea de sud a țării”.

Cât privește posibilitatea ca acest iulie din acest an să fie cel mai cald din istorie, Elena Mateescu a spus: „Este o posibilitate să consemnăm un nou record și în luna lui cuptor din acest an. Iunie a fost cel mai cald iunie din istorie, la noi în țară și chiar la nivel mondial. Nu trebuie să excludem și pentru luna lui cuptor. Probabilitatea de a avea frecvente zile caniculare, și practic aproape două săptămâni consecutive, cu valori de 35 până la 38-39, posibil 40 grade, așa cum arată datele la acest moment, până spre finalul celui de-a doua decade a lunii iunie, și chiar și după 21 iulie, datele arată că până la final să consemnăm temperaturi în medie mai ridicate decât în mod obișnuit”.

Întrebată facă va fi o vară în care vor pretomina vijelile puternice, care pot lua inclusiv aspect de tornadă, aceasta a spus: „Da, fenomenele consecutive practic se manifestă cu frecvență și o intensitate mult mai mare în condițiile în care avem mai multă căldură în sistemul climatic și aceste tipuri de fenomene se manifestă mult mai intens și mai frecvent. Am avut și ieri fenomene consecutive specifice la nivel local cu cantități de precipitații apropiate de media unei luni, de pildă în Harghita sau în Suceava, pentru care am emis două coduri roșii de tip NowCasting pentru fenomene meteorologice de vreme severă, imediată. Astăzi am avut coduri portocalii la nivel local, tot în partea de vest, centrul nord a țării am avut punct efort 20-25 de litri pe metru pătrat.

Cu siguranță vom evalua, ceea ce trebuie să menționăm, acest val de căldură va fi unul dintre cele mai lungi, posibil cel mai lung, va depinde foarte mult de durata, intensitatea valorilor, până la cât vor crește valorile termice și sigur că da, disconfortul termic și de pe parcursul zilei și al nopții, pentru că și minimele vor fi unele foarte ridicate, ne vom apropia chiar la debutul săptămânii viitoare în prima parte de 24-25 de grade și pe parcursul nopților”.

Bucureștiul și 9 județe, sub Cod PORTOCALIU de caniculă, miercuri! Meteorologii anunță TEMPERATURI SUFOCANTE: restul țării, sub Cod galben

Leave a Reply