Ciolacu, despre impozitarea muncii pe venituri mici: Nu arunc România într-o aventură, ca să-mi aducă eventuale voturi

“Este evident că impozitarea muncii, când vorbim generic, este una dintre cele mai ridicate din Europa. Dar marea problemă este la impozitarea muncii la veniturile mici. Acolo putem spune foarte clar că este cea mai mare impozitare. Pachetul cerut şi de către UE şi asumat de România prin PNRR, indiferent cine l-a semnat şi cum au negociat, este de avea anumite reforme în zona fiscală şi o nouă lege a salarizării, care vin ambele la pachet în ceea ce priveşte şi impozitarea muncii”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: „La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE”

Premierul a explicat riscurile unor măsuri luate “pe picior” pentru reducerea impozitării la salariul minim.

“Eu nu arunc România într-o aventură, după ce am muncit împreună cu toţi colegii mei din Guvern să aducem această stabilitate macroeconomică. Da, spun de peste doi ani de zile că este cea mai mare impozitare la salariile mici din Europa. (…) Eu nu pot să risc să vin cu scăderi de impozitare la salariul minim pe economie şi să mă trezesc de la o treime cât sunt angajaţi în economie acum cu salariul minim, să am două treimi. (…) Ca să iau o măsură pe picior ca să-mi aducă eventuale voturi, nu am să o fac”, a spus prim-ministrul.

Marcel Ciolacu a anunțat data din care românii nu vor mai avea nevoie de viză în SUA: Eu sunt ferm convins

Premierul a precizat că Guvernul va încerca să vină cu un sistem de deduceri pentru cei cu venituri mici.

“Până atunci, vom încerca să venim cu un sistem de deduceri la cei cu venituri mici care se direcţionează, din punctul meu de vedere, către sănătate, educaţie şi pensii private. Sunt servicii pe care în acest moment le susţine Guvernul României, prin Casa de Sănătate, şi domnul ministru poate detalia cât din bugetul Casei de Sănătate merge în zona privată şi cât în public. (…) Toate aceste servicii trebuie dezvoltate. (…) Sunt un partener al partenerilor sociali, şi patronate şi sindicate, dar un partener astfel încât să avem un plan, nu un plan pe moment, cum s-a întâmplat de 30 de ani în România. Mai ales când se apropie alegerile, venim şi luăm nişte măsuri şi pe urmă vedem că efectele lor n-ajută cu nimic românii, dimpotrivă, duc la creşteri de inflaţie. Acest lucru eu nu am să-l fac. Am să stau la masă cu sindicatele şi patronatele şi vom începe acest plan de pus la punct, pentru că România nu poate să se dezvolte numai prin investiţii. România trebuie să devină sustenabilă şi prin servicii şi prin tot ce înseamnă economie”, a subliniat Marcel Ciolacu, conform Agerpres.

Marcel Ciolacu va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează: „Am să fac un teambuilding să ne cunoaştem mai bine”

Potrivit prim-ministrului, o parte dintre măsuri ar putea fi luate începând din acest an.

“În acest an presupun că începem să luăm o parte din măsuri, dar când avem tot filmul şi tot planul întreg îi anunţăm pe români cu asta se începe, la asta duce. Aici sunt deducerile. Ai copilul la grădiniţă, copilul la şcoală, îţi deduci din impozite, eu, stat, suport acest lucru. (…) Aceste servicii nu pot fi sustenabile numai de la bugetul de stat”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Premierul a făcut o vizită pe şantierul pentru modernizarea Drumului Naţional 7 Bâldana – Titu, iar apoi a participat la inaugurarea noii secţii de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.   

Leave a Reply