Ciolacu a anunțat noi măsuri ce vor însoți modificarea OUG privind testele antidrog. Cât timp rămân fără permis șoferii care resping testarea

Șeful executivului a precizat că în paralel cu modificarea ordonanței, vor fi adoptate și noi reglemetări privind procedura analizelor de sânge. 

“Așa cum am anunțat, modificăm ordonanța de urgență privind siguranța rutieră: mă refer în special la suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală. Dacă rezultatul nu vine în maxim 72 de ore, șoferii primesc carnetele înapoi.

Am cerut Ministerul de Interne să țină cont de observațiile societății civile pentru că așa este firesc! Dacă statul nu are capacitatea administrativă de a rezolva problema testării într-un termen rezonabil, nu trebuie să-i pedepsim pe români.

Măsurile luate pentru a preveni dramele cauzate de consumul de droguri la volan sunt foarte importante, dar nu pot afecta drepturile și libertățile cetățenești. 

Vom monitoriza foarte atent în continuare problema testării antidrog: doar așa putem preveni tragedii precum cea de la 2 Mai. Ministerele Sănătății și Afacerilor Interne vor prezenta lunar o analiză comună despre capacitatea de respectare a termenului de 72 de ore. Pregătim inclusiv norme privind recoltarea, depozitarea și transportul mostrelor în vederea testării antidrog, vor fi gata în 5 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență de azi. Sper că domnul ministru Predoiu și-a învățat lecția și, în viitor, nu va mai pune CĂRUȚA înaintea cailor. Domnul ministru va ieși la briefing și va explica românilor modificările operate”, a precizat Marcel Ciolacu.

Ce spune Marcel Ciolacu despre permisele deja suspendate în baza OUG antidrog? Cât timp vor sta șoferii fără permis?

 

Leave a Reply