Cine este Tal Hanan, misteriosul șef al unei „divizii de hackeri” acuzați că au manipulat alegeri în 30 de țări, pe care Mircea Geoană susține că nu-l cunoaște. Câți bani cerea Cine este Tal Hanan, misteriosul șef al unei „divizii de hackeri” acuzați că au manipulat alegeri în 30 de țări, pe care Mircea Geoană susține că nu-l cunoaște. Câți bani cerea 

Numele lui Tal Hanan a fost invocat de candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, care a susținut că Mircea Geoană, rivalul său independent, s-a întâlnit recent cu liderul din spatele echipei de hackeri. Fostul lider PSD a declarat că nu îl știe pe Hanan și că Lasconi este o victimă a unei intoxicări.

Elena Lasconi a publicat fotografii privind legătura lui Mircea Geoană cu Tal Hanan, cunoscut pentru manipularea alegerilor la nivel global

Cine este Tal Hanan, șeful unei divizii de hackeri cunoscut sub pseudonimul „Jorge”

În 2023, proiectul „Disinfo black ops”, realizat în parteneriat cu jurnaliști de la 30 de publicații, printre care Haaretz, Le Monde și Der Spiegel, a expus activitatea „Team Jorge” (Echipa Jorge, n.r.) și, parțial prin reportaje sub acoperire, l-a identificat pe fostul agent al forțelor speciale israeliene care o conduce, Tal Hanan. El a neagat orice infracțiune.

El lucra în domeniul privat sub pseudonimul „Jorge”. Investigaţiile jurnaliştilor indicau faptul că de peste două decenii el a lucrat în secret şi s-a implicat în alegerile din diferite ţări.

Hanan şi unitatea sa, care folosea numele de cod „Team Jorge”, au fost demascaţi prin intermediul unor operaţiuni sub acoperire şi a unor documente care au fost dezvăluite unui consorţiu internaţional format din cei peste 100 de jurnalişti, notează hotnews.ro. Proiectul, care a făcut parte dintr-o investigaţie mai amplă privind industria dezinformării, a fost coordonat de Forbidden Stories, o organizaţie non-profit franceză a cărei misiune este de a urmări munca reporterilor asasinaţi, ameninţaţi sau încarceraţi.

Ce le-a spus Tal Hanan jurnaliștilor sub acoperire

Ancheta a arătat că agenţia israeliană specializată în dezinformare îşi vinde serviciile în întreaga lume. Jurnaliştii de investigaţie au reuşit să se întâlnească cu un responsabil al acestei companii israeliene. Acesta le-a spus că poate crea automat conturi online false, poate genera automat conţinut pe reţelele sociale sau poate sparge e-mailuri sau conturi Telegram, cu scopul de a influenţa campaniile electorale.

Hanan le-a spus reporterilor sub acoperire că serviciile sale, pe care unii le descriu drept „operaţiuni secrete”, sunt disponibile pentru agenţiile de informaţii, campaniile politice şi companiile private care doresc să manipuleze în secret opinia publică. El le-a dezvăluit jurnaliștilor că a avut contracte în Africa, America de Sud şi Centrală, SUA şi Europa.

Unul dintre serviciile cheie ale echipei Jorge este un pachet software sofisticat, Advanced Impact Media Solutions, sau AIMS, care controlează mii de profiluri false pe Twitter, LinkedIn, Facebook, Telegram, Gmail, Instagram şi YouTube.

Tal Hanan, înregistrat pe ascuns

Trei reporteri, de la Radio France, Haaretz şi TheMarker, care s-au dat drept potențiali clienți au filmat cu camera ascunsă când au abordat „Team Jorge”. Întâlnirile filmate în secret au avut loc între iulie şi decembrie 2022.

Ei au pretins că sunt consultanţi care lucrează în numele unei ţări africane instabile din punct de vedere politic care dorea ajutor pentru a întârzia alegerile.

Întâlnirea a avut loc într-un birou unde opera „Team Jorge”, într-un parc industrial din Modin, la 32 km de Tel Aviv.

În mai mult de şase ore de întâlniri înregistrate în secret, Hanan şi echipa lui au vorbit despre modul în care ar putea aduna informaţii despre rivali, inclusiv prin utilizarea tehnicilor de hacking pentru a accesa conturile Gmail şi Telegram.

Israelienii s-au lăudat că au plantat materiale în surse de ştiri legitime, care sunt apoi amplificate de software-ul de gestionare a roboţilor Aims.

O mare parte din strategia lor pare să se învârtă în jurul întreruperii sau sabotării campaniilor rivale: echipa a pretins chiar că a trimis o jucărie sexuală livrată prin Amazon la domiciliul unui politician, cu scopul de a-i da soţiei sale falsa impresie că acesta are o aventură.

Câți bani cerea „Team Jorge”

Hanan susținea că are un tarif între 6 şi 15 milioane de euro pentru intervenţia în alegeri.

Cu toate acestea, e-mailuri transmise către The Guardian arată că Hanan a avut onorarii mai modeste. Unul dintre ele sugera că, în 2015, el a cerut 160.000 de dolari de la firma britanică de consultanţă Cambridge Analytica, care nu mai era pe piață în momentul publicării investigației, pentru implicarea într-o campanie de opt săptămâni într-o ţară din America Latină.

În 2017, Hanan a propus din nou să lucreze pentru Cambridge Analytica, de data aceasta în Kenya, dar a fost respins de firma de consultanţă, care a spus că „400.000-600.000 de dolari pe lună, şi substanţial mai mult pentru răspuns la crize” era mai mult decât ar fi plătit clienţii săi.

Nu există nicio dovadă că vreuna dintre aceste campanii a mers mai departe. Cu toate acestea, alte documente care au făcut obiectul unor scurgeri de informaţii arată că, atunci când Team Jorge a lucrat în secret la cursa prezidenţială nigeriană din 2015, a făcut-o alături de Cambridge Analytica, consemna The Guardian.

Pe lângă Aims, Hanan le-a vorbit reporterilor şi despre „maşina sa de bloggeri” – un sistem automatizat de creare de site-uri web pe care profilurile de social media controlate de Aims le-ar putea folosi apoi pentru a răspândi ştiri false pe internet.

 

Leave a Reply