Realizatorul celebrelor documentare Wild Carpathia şi Flavours of Romania Charlie Ottley a rămas și el fără curent săptămâna trecută, fiind afectat de pana de curent din zona Bran. Jurnalistul britanic a atras atenția că dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în Marea Britanie s-ar fi lăsat cu sancţiuni.
Chestionat în legătură cu acest lucru, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a spus în emisiunea Insider politic, de la Prima TV, că ”cineva de Electrica o să fie responsabil”.
”Am vorbit cu cei de la Electrica şi cineva o să fie responsabil pentru modul deficitar în care au răspuns solicitării lui. Peste tot sunt acei ”dorei”, a precizat ministrul Ivan.
”Nu e normal să stai trei zile fără curent şi mai ales să ai poate o atitudine sfidătoare din partea operatorului”, a mai arătat Bogdan Ivan.
Ministrul Energiei a atras însă atenţia că au fost angajaţi pe teren în timpul furtunii pentru a remedia problemele din sistemul energetic.
Sebastian Zachmann: De ce l-aţi lăsat pe celebrul Charlie Ottley (foto) pe întuneric? A făcut o reclamaţie către Electrica, nu s-a întâmplat nimic.
Bogdan Ivan: Da, am văzut. Charlie îmi e prieten, e unul dintre cei mai mari promotori ai frumosului din România şi face lucrurile extraordinare pentru ţara noastră. Am văzut şi ceea ce a spus, am vorbit cu cei de la Electrica şi cineva o să fie responsabil pentru modul deficitar în care au răspuns solicitării lui.
Sebastian Zachmann: Sunteţi sigur că o să plătească cineva?
Bogdan Ivan: Asta am cerut explicit şi lucrurile se întâmplă când le cer explicit. Din cauza vremii, a fost acel deranjament. Au fost în ultimele două zile circa 20.000 de locuinţe afectate, până joi au fost reconectate 99% dintre ele. Au fost sute de echipe în teren şi lucrează în permanenţă pentru a remedia astfel de situaţii, dar nu e plăcut.
Sebastian Zachmann: A rămas trei zile fără curent.
Bogdan Ivan: Nu, nu e normal să stai trei zile fără curent şi mai ales să ai parte de o atitudine sfidătoare din partea operatorului.
Sebastian Zachmann: Asta e mai deranjant.
Bogdan Ivan: Indiferent de firma la care lucrează acel operator, e inadmisibil acest lucru şi le cer tuturor românilor, când au o situaţie similară, când se confruntă cu aroganţa sau cu incorectitudinea unui operator din segmentul energetic, să facă plângere şi către minister, şi către ANRE, care are pârghiile reale de a amenda compania atunci când nu îşi face treaba. Şi dacă sunt oameni care îşi bat joc de clienţi, în secunda doi trebuie să plece acasă.
Sebastian Zachmann: Dacă pe Charlie Ottley l-au lăsat trei zile fără curent, fără să rezolve problema, ce sens are să mai sunăm noi la Electrica sau în altă parte?
Bogdan Ivan: Da, e adevărat, peste tot sunt acei ”dorei” care se manifestă în toată splendoarea câteodată, dar pentru câteva cazuri izolate n-aş vrea să arunc toată anatema pe întreg sistemul, pentru că doar săptămâna aceasta au fost mii de oameni ziua, noaptea, în ploaie, în frig, la muncă pentru a remedia toate căderile de copaci care au afectat liniile de joasă şi medie tensiune şi pentru a repune cât mai rapid în funcţie acele linii de alimentare cu energie electrică. Aşa că n-aş pune pe toţi, dar în schimb, când avem probleme, chiar vreau să fie reclamate, să fie reclamate cu numele operatorului, pentru a nu avea ocazia să-şi bată joc de altcineva a doua oară când este sunat şi devine arogant în raport cu clientul.
Charlie Ottley s-a plâns pe Facebook că nu a avut curent timp de trei zile
„Am sunat din nou la Electrica în această dimineaţă şi, după încă o jumătate de oră la telefon (apelul dvs. este important pentru noi), am fost informaţi că problema a fost rezolvată ieri seară. Doar că nu a fost aşa. Şi, din câte ştiu, tot satul este fără curent. Nu este în regulă, sunt bătrâni care tremură în casele lor fără încălzire, în timp ce afară ninge puternic. Pentru ce plătim? Ştiu că a nins puternic şi că au căzut crengi, dar de ce nu au tăiat crengile din apropierea cablurilor în timpul verii? Oare fac asta sau aşteaptă o altă pană de curent înainte să rezolve problema? În Marea Britanie, pentru un astfel de serviciu s-ar aplica amenzi mari. Nu este vorba despre noi, noi suntem bine, în afară de faptul că am pierdut un congelator plin cu alimente, dar sunt mulţi bătrâni la ţară şi nu toţi mai au sobe cu lemne. Cum ar trebui să se încălzească zile întregi, când afară sunt minus un grad?”, a arătat Charlie Ottley.
The post Charlie Ottley a reclamat că n-a avut curent trei zile. Cum răspunde Ministrul Energiei appeared first on Cotidianul RO.