Anchetă într-o grădiniță din Sectorul 1. Doi copii au fost abuzați sexual de către educator

Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au cinci ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în unitate, cât şi în curtea acesteia.

Surse judiciare au declarat, luni seară, pentru News.ro, că directorarea unei unităţi de învăţămând din Sectorul 1, de pe strada Coralilor, a anunţat Poliţia Capitalei că un copil i-a povestit că el şi un coleg au fost agresaţi sexual de către educatorul de la clasă.

”Din declaraţiile minorului a rezultat faptul că educatorul, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, i-ar fi agresat sexual pe cei doi minori, în vârstă de 5 ani, atingându-i în zonele intime. Totodată, unul dintre aceştia a precizat că a fost dus în grădina şcolii şi abuzat sexual, fiindu-i introdus un deget în anus”, au transmis sursele citate.

Poliţiştii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat, cei implicaţi urmând a fi audiaţi.

 

Leave a Reply