Alegeri parlamentare 2024. Călin Georgescu, după exercitarea votului: “Am votat pentru România, alături de România, întotdeauna pentru România”

Călin Georgescu a votat duminică dimineața, la scurt timp după ora 8.00, la o secție de votare din Mogoșoaia.

“La mulți ani România! Astăzi am votat pentru ca binele să învingă răul. Am votat pentru pace, nu pentru război. Am votat pentru respect, pentru responsabilitate politică totală, dedicată total neamului românesc. Am votat pentru România, alături de România, întotdeuna pentru România”, a transmis Georgescu, după ieșirea de la urne.

Călin Georgescu a fost însoțit la urne de soția sa, Cristela Georgescu, care a votat și ea.  

Reamintim că peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi, astăzi, la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii parlamentari.

Anul acesta, în cursă au intrat 8.000 de candidați, de la 31 de partide și alianțe, precum și 19 organizații ale minorităților. În Camera Deputaţilor sunt, în prezent, 330 de parlamentari, iar la Senat – 136. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și se închid la ora 21:00.

Leave a Reply