Accident rutier înfiorător în Constanța! O mașină a fost făcută „praf” după ce a intrat în coliziune cu un TIR – VIDEO

Accident rutier mortal în județul Constanța

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) “Dobrogea”, la locul accidentului au fost mobilizate mai multe echipaje de intervenție, inclusiv autospeciala de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță și un elicopter SMURD. 

Purtătorul de cuvânt al ISU, Anamaria Stoica, a declarat: „În accidentul rutier sunt patru persoane inconștiente, dintre care trei încarcerate. O persoană este decedată. Două persoane au fost extrase și transportate la spital. Se lucrează pentru extragerea celei de a treia persoane încarcerate”.

Conform Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, șoferul autoturismului a decedat pe loc. Un alt pasager din autoturism, un bărbat, a suferit un atac de panică și a fost transportat la spitalul din Medgidia. O pasageră din autoturism, aflată în comă, a intrat ulterior în stop cardiac și s-au efectuat manevre de resuscitare la spitalul din Medgidia. O altă pasageră, de asemenea în comă, a fost intubată și transferată de la spitalul din Medgidia la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

               Accident rutier mortal în Constanța / Sursa foto Ziua de Constanța

Șoferul TIR-ului a fost evaluat la fața locului și a refuzat transportul la spital.

Anunț INFO TRAFIC

Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, pe DN 22C Murfatlar-Cernavodă, în zona localității Satu Nou, traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri. 

Leave a Reply