Accident grav în Gorj, patru minori se aflau într-o mașină care a derapat și a intrat într-un copac

 

Martorii au sunat la 112, iar mai multe echipaje de poliție și salvare s-au deplasat la fața locului. În urma accidentului au fost descoperite 5 victime. Șoferița, dar și doi minori au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Ceilalți doi copii implicați în accident au fost tratați la fața locului. Anchetatorii au deschis acum un dosar penal pe numele femeii. 

Echipajele de intervenție au constatat că, în urmă accidentului, au rezultat 5 victime: o femeie și patru minori. După acordarea primului ajutor calificat, 3 dintre victime( femeia, o fetiță în vârsta de 15 ani și un băiat în vârsta de 9 ani) au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale amănunțite, a anunțat ISU Gorj.

Polițiștii au constatat că ”o femeie, în vârstă de 34 de ani, din comuna Licurici, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Licurici către Cărbunești, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un arbore aflat pe partea dreaptă a drumului. Conducătorul auto deținea permis de conducere corespunzător și urmează să îi fie prelevate mostre biologice de sânge”, a comunicat IPJ Gorj.

Leave a Reply