Vedetă de muzică populară, arestată pentru molestarea sexuală a unor minori

Copiii abuzați îi erau elevi. Procurorii au probe incriminatoare în cazul a doi minori, însă cred că numărul victimelor este mult mai mare. 

Aurică Totolici are 59 de ani, este cunoscut în breasla cântăreților de folclor și preda cursuri de canto în special copiilor. El este acuzat de viol asupra minorilor, rele tratamente aplicate minorului și înlesnirea actelor sexuale între minori.

Până acum, anchetatorii au identificat două victime ale agresorului sexual. Este vorba despre doi băieți, elevi ai cântărețului de muzică populară.

Surse din anchetă susțin că au mai fost identificate alte două presupuse victime ce urmează să fie audiate, dar procurorii cred că numărul victimelor ar putea fi mult mai mare, mai ales că agresorul predă cursuri de peste două decenii.

Aurică Totolici a fost vreme de 22 de ani angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galați și membru al Ansamblului Folcloric „Doina Covurluiului”.

Leave a Reply