Un militar curios. Un membru al US Navy a vrut să acceseze dosarul medical al președintelui SUA

Un marinar al US Navy a încercat să acceseze dosarele medicale ale preşedintelui Joe Biden “din curiozitate”, dar nu a reuşit, a anunţat marţi Marina SUA, precizând că datele medicale ale preşedintelui nu au fost compromise în niciun moment.

US Navy spune, într-un comunicat, că în februarie, a fost notificată că un marinar a încercat să caute “Joe Biden” în sistemul electronic de dosare medicale al armatei. Un oficial american din domeniul apărării, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat că marinarul a încercat să acceseze înregistrările de trei ori în decurs de câteva ore.

“Dosarul accesat de marinar nu era dosarul electronic al preşedintelui Statelor Unite. Este un sistem de sănătate securizat şi în niciun moment informaţiile personale ale preşedintelui nu au fost compromise”, a precizat US Navy.

Un coleg de serviciu a fost cel care a raportat tentativa marinarului, iar US Navy şi-a încheiat ancheta în aprilie

 Angajatul a fost sancţionat administrativ, dar este încă în Marină.Dezvăluirea vine în condiţiile în care Joe Biden se luptă cu criticile unor democraţi care susţin că nu are acuitatea mintală necesară pentru a candida împotriva lui Trump la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie. Cu toate acestea, Biden a afirmat că nu îşi va abandona campania, declarând luni prin telefon la MSNBC că “nu pleacă nicăieri”.

Leave a Reply