Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coțofenești și al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul național al României a fost arestat marți dimineață, în locuința sa din Alkmaar. Potrivit polițiștilor olandezi, obiectele de artă nu au fost încă găsite, însă șeful Parchetului care investighează furtul de la Muzeul Drents, din Assen, se așteaptă ca măcar o parte dintre acestea să fie găsite, notează RTV Drenthe.