Tulpina IHU de coronavirus din Franța, depistată și în alte țări, nu este monitorizată de OMS – Care e MOTIVUL

Organizația Mondială a Sănătății anunță că monitorizează și varianta de coronavirus depistată prima oară în Franța, apoi în alte țări, dar atrage atenția că nu a devenit o amenințare de când a fost confirmată anul trecut. 

Este vorba de varianta de coronavirus B.1.640, denumită “IHU” de cercetătorii francezi – detectată pentru prima dată în mai multe ţări în septembrie 2021.

OMS a anunțat că această tulpină se numără printre cele monitorizate, însă nu circulă deocamdată pe scară largă, potrivit declarațiilor Mariei van Kerkhove, director tehnic al departamentului de combatere a maladiei COVID-19 din cadrul organizației.

Altă tulpină de coronavirus – IHU, depistată în Europa. Cât de periculoasă este, în comparație cu OMICRON?

Organizația monitorizează mai multe variante și, atunci când constată că una poate prezenta un risc semnificativ, o declară o „variantă de îngrijorare”. Deocamdată, varianta franceză este doar investigată, potrivit OMS.

Există două categorii importante de variante virale pe care OMS le monitorizează cu mare atenţie: “variante îngrijorătoare”, care includ Delta şi Omicron, şi “variante de interes”. 

Varianta a fost identificată la 12 persoane din sudul Alpilor aproximativ în aceeași perioadă în care Omicron a fost descoperit în Africa de Sud în 2021. Ultima variantă – OMICRON s-a răspândit accelerat în lume și a declanșat mai multe explozii de infectări, spre deosebire de cea franceză pe care cercetătorii de la IHU Mediterranee Infection au denumit-o IHU.Primul pacient identificat cu varianta franceză COVID-19 era  vaccinat și tocmai se întorsese din Camerun.

„Este prea devreme pentru a specula asupra caracteristicilor virusologice, epidemiologice sau clinice ale acestei variante IHU pe baza acestor 12 cazuri”, au anunțat cercetătorii în lucrarea publicată într-o revista medicala.

Leave a Reply