Trecători atacați cu cuțitul într-un orășel din Elveția. Mai mulți oameni au fost răniți

Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit mai mulţi trecători miercuri după-amiaza în oraşul Zofingen, în nordul Elveţiei, înainte de a fi arestat, a anunţat poliţia cantonului Aargau (Argovia), informează AFP.Identitatea şi motivul atacului, precum şi numărul de răniţi nu a fost comunicat deocamdată de poliţie.Bărbatul a atacat întâi un trecător în gara acestui oraş de numai 12.000 de locuitori, situat la circa 60 de kilometri sud de Basel şi la aceeaşi distanţă vest de Zurich.Apoi, el a mers şi a atacat mai multe alte persoane la întâmplare, înainte de a se baricada într-o casă, potrivit comunicatului.După aproximativ două ore şi după ce a fost contactat de o echipă specializată, bărbatul a fost arestat de forţele de ordine.El este de asemenea rănit, a mai informat poliţia.

Leave a Reply