Scandal cu cântec la Eurovision. Unul dintre favoriți, dați afară din concurs cu câteva ore înainte de finală. Care a fost motivul

Joost Klein, reprezentantul Olandei la Eurovision, a fost descalificat din finala concursului care va avea loc în această seară la Malmö, în Suedia, în urma unei plângeri oficiale depuse de o femeie din echipa de producţie.

“Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an”, a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a poliţiei suedeze privind plângerea femeii, care a fost făcută “după un incident survenit în urma prestaţiei sale din semifinala de joi seară”, potrivit comunicatului, citat de Mediafax.

“În timp ce procesul juridic îşi urmează cursul, nu ar fi potrivit ca el să continue în concurs”, a precizat EBU. Vineri au circulat informaţii despre un posibil “incident” în ceea ce-l priveşte pe cântăreţ, după ce lui Klein i s-a interzis în mod neaşteptat să participe la repetiţii.

Acesta ar fi amenințat mai multe angajate din cadrul producției. Organizatorii Eurovision au negat că incidentul ar avea legătură cu războiul dintre Israel și palestinieni, însă au declarat că un astfel de comportament este inacceptabil. Motiv pentru care artistul olandez a fost descalificat.

O vedetă pune la zid divele care își fac operații estetice. „Poate au o nesiguranță de sine”

Confuzia cu privire la această chestiune a determinat EBU să emită vineri un comunicat în care a precizat că “investighează în prezent un incident […] în care este implicat artistul olandez care nu va repeta pentru moment”.

Speculaţiile potrivit cărora ancheta ar avea legătură cu participanta israeliană Eden Golan au crescut după un schimb de replici tensionat între cei doi artişti în timpul unei conferinţe de presă Eurovision de joi seara.

EBU a precizat că “spre deosebire de unele relatări din mass-media şi de speculaţiile din reţelele de socializare, acest incident nu a implicat niciun alt interpret sau membru al delegaţiei”.

În contextul protestelor pro-Palestina din Malmo și al criticilor la adresa organizatorilor, reprezentanta Israelului a fost huiduită de spectatori și chiar atacată direct sau indirect de unii dintre concurenți.

Casele de pariuri îl încoronează pe croatul Baby Lasagna, cunoscut și sub numele de Marko Purišić, drept marele câștigător cu melodia “Rim Tim Tagi Dim”, Acesta este urmat de solista israeliană Eden Golan, în vârstă de 20 de ani, cu melodia “Hurricane”.

Alte țări aflate în topul preferințelor pariorilor includ Franța, Italia, Ucraina și Irlanda. Datele de streaming de la Spotify sugerează, de asemenea, că țara gazdă, Suedia, are o șansă bună. Acum, după eliminarea lui Klein, 25 de țări vor concura în marea finală de sâmbătă seara.

Margherita de la Clejani s-a ales cu o altă amendă usturătoare după ce a condus drogată. Ce a făcut Viorica atunci când s-a dat sentința.

Leave a Reply