Românii se plâng că nu mai pot cumpăra medicamente: Scumpiri istorice de la 1 august – Prețuri record, mai mari cu 20%

 

Medicamentele s-au scumpit masiv de la 1 august. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la cele mai ieftine, arată cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică. Potrivit acestora, preţurile medicamentelor au crescut cu peste 20% în prima lună după corecţia Canamed, procent record, care nu a fost atins de zeci de ani.

Scumpirile la medicamente s-au produs după corecţia preţurilor din Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România (Canamed). Canamed include peste 6.200 de medicamente, iar în cele mai multe cazuri, preţurile medicamentelor au crescut, mai ales în cazul produselor ieftine, pentru care s-a aprobat o indexare suplimentară de cel mult 14%.

De la 1 august, Ministerul Sănătății a aprobat schimbarea nomenclatorului medicamentelor si tot de atunci a fost adoptata si cresterea pretului medicamentelor generice. Practic, medicamentele care costa pana in 25 de lei s-au scumpit chiar si cu pana la 14%, iar cele cu preturi cuprinse intre 25 si 50 de lei s-au majorat si cu 7 procente, relatează Realitatea PLUS.

Românii spun că au observat scumpiri în ultima lună la medicamente.

„180 de lei am platit acum, insa am luat ceva uzual, nu un tratament care se ia luna de luna. Pentru dureri de gat, paracetamol ca sunt putin racita, picaturi de nas. Medicamentele sunt scumpe in general.

Ultima data am cumparat medicamente luna trecuta si m-au costat in jur de 200 de lei. Mult mai scump”, au declarat mai mulți oameni.

Este situația în care sunt tot mai mulți români. Pentru câteva medicamente folosite pentru tratarea răcelii sau a gripei ajung să plătească sume uriașe care, uneori, depășesc și pragul de 200 de lei.

Datele oficiale transmise de Institutul Național arată că numai luna trecută prețul medicamentelor a crescut cu 20 de procente. Totul după ce a fost actualizată metodologia catalogului naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România. Peste 6.200 de tratamente sunt incluse aici.

Potrivit ultimelor date oficiale, cel mai mult s-au scumpit medicamentele ieftine, cele până în 50 de lei. Sunt și medicamente care costă de cinci ori mai mult acum. Spre exemplu, acidul folic românesc a ajuns de la 34 de lei la 65 de lei, iar o cutie de supozitoare cu rol anti-inflamator a ajuns de la 7 lei la 34 de lei.

Și medicamentele generice, biosimilare sau inovative ne costă mai mult de la începutul lunii august.

Grav este că din cauza costurilor uriașe mulți pacienți renunță la tratamente vitale. Iar criza de medicamente încă își produce efectele. Zeci de anti-inflamatoare, antibiotice sau pastile pentru bolile cronice lipsesc din farmacii. 

 

EXPLOZIE LA PREȚURILE MEDICAMENTELOR, din august 2023

 

În luna august 2023, preţurile medicamentelor au crescut în România cu 20,78%, în medie, faţă de luna precedentă şi cu 15,06% faţă de august 2022, potrivit datelor INS.

Spre comparaţie, în întregul an 2022, preţurile medicamentelor au crescut, în medie, cu 5,78% – nivel-record pentru ultimii 12 ani.

Un asemenea nivel de creştere a preţurilor medicamentelor,cu de 20% , nu a mai fost atins de cel puţin 20 de ani în România. Ultima oară când s-a înregistrat o creştere semnificativă a preţurilor medicamentelor a fost în anul 2010, când preţurile au urcat, în medie, cu 7,86% faţă de anul 2009.

 

Leave a Reply