Protest URIAȘ pentru prețul gazelor, în Kazahstan. Ce se întâmplă chiar la această oră: Ciocniri VIOLENTE între forțele de ordine și manifestanți

Proteste ample au izbucnit, marţi seară, în mai multe oraşe din Kazahstan după ce guvernul a ridicat plafonul preţurilor gazului petrolier lichefiat (GPL) şi costul acestei extrem de populare alternative la benzină a crescut, transmit agenţiile Reuters şi France Presse.

Poliția a folosit grenade paralizante și gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea. Din primele estimări, vorbim despre cel puțin 5.000 de oameni care particiă la protest, într-o țară în care acest tip de adunare este interzisă.

Protestele au început pe 2 ianuarie – după ce în ajun plafonul preţurilor GPL fusese ridicat – în oraşul Zhanaozen, din provincia sud-vestică Mangystau, riverană Mării Caspice şi foarte bogată în hidrocarburi. Preşedintele Kasâm-Jomart Tokaev a anunţat, pe Twitter, că o comisie guvernamentală a început să lucreze la Aktau, reşedinţa provinciei Mangystau, şi va găsi o soluţie ”în interesul stabilităţii ţării”. El le-a cerut protestatarilor să dea dovadă de responsabilitate şi de dorinţă de a dialoga cu autorităţile.

Leave a Reply