Profesorii din Franța, în GREVĂ, pentru că nu pot face „o educație corectă pentru toți copiii” – Infectările cresc accelerat în școli

Profesorii din Franța sunt nemulțumiți de protocolul sanitar impus de guvern. Joi sunt închise aproape jumătate din școli din cauza grevei generale la care inițial erau anunțați doar 75% dintre profesorii din învățământul primar. Potrivit presei franceze – france24.com, la greva generală participă profesori din școli, colegi și licee.

Sindicatele sunt nemulțumite de protocolul sanitar care se aplică în școli și reclamă schimbarea frecventă a acestuia. 

„Guvernul anunță lucruri, dar nu se gândește la ce înseamnă asta pentru personal, în teren. Este  infernal ceea ce ni se cere și, de aceea nici nu va putea dura”, spune un director de școală.

Potrivit ultimelor modificări ale protocolului, de exemplu, dacă este confirmat un singur caz într-o clasă, elevii trebuie să facă 3 testări în 4 zile, mai spun profesorii.

O profesoară de matematică, de la primar, se plânge că din cauza îmbolnăvirilor și absențelor elevilor nu se poate preda materia: „Sunt 14 absenți dintr-o clasă de 29 de elevi, în a 3-a. Nu putem asigura o educație corectă tuturor în același timp”.

Leave a Reply