Primăria Timișoara, luată cu asalt de George Simion și alți membri AUR! Poliția: Persoanele vor fi sancționate pentru neportul măștii și tulburarea liniștii publice

„Astăzi, în jurul orei 14.30, aproximativ 20 de mebri ai unui partid politic au pătruns în clădirea Primăriei Timișoara, pe o ușă din spatele cladirii destinată accesului publicului, pretinzând că doresc să se înscrie în audiență.

Accesul le-a fost permis de politia locala, dar imediat au tulburat liniștea, prin scandări și zgomote puternice. Polițiștii locali care asigurau respectarea regulilor de acces în instituție i-au scos din cladire și au sesizat elementele de dispozitiv ale Jandarmeriei, aflate în imediata apropiere, într-o misiune de asigurare a ordinii publice.

Persoanele au fost identificate și urmează să fie sancționate pentru neportul măștii de protecție și tulburarea liniștii publice”, a transmis Poliția.

George Simion: „Nu a fost nicio violență în Primăria din Timișoara” – ACUZAȚII la adresa lui Dominic Fritz.

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a transmis, vineri, într-un comunicat, că o bandă de membri şi simpatizanţi AUR, în frunte cu George Simion, aduşi la Timişoara cu autocarul, împreună cu organizaţia Noua Dreaptă din Mehedinţi, au pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei, prin forţă fizică. Primarul acuză Jandarmeria şi Poliţia Locală că ”au asistat impotente la acest act violent” şi anunţă că a declanşat o anchetă la Poliţia Locală, pentru a afla de ce forţele de ordine au permis acţiunea de azi.

Leave a Reply