Pompier rănit după ce o autospecială a ISU a fost cuprinsă de flăcări în timpul intervenţiei la un incendiu de mirişte. Autoturismul a fost mistuit de flăcări VIDEO

“Am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu de autoturism în localitatea Culmea care s-a extins la vegetaţia uscată. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă. Flăcările s-au extins la vegetaţia uscată (mirişte) din vecinătate, însă pompierii intervin cu eficienţă pentru limitarea propagării incendiului şi stingerea acestuia în cel mai scurt timp”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU “Dobrogea”, Anamaria Stoica.

Incendiu puternic chiar în centrul orașului. Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la fața locului – VIDEO

Potrivit sursei citate, pompierul rănit a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

“Chiar dacă una dintre autospeciale a fost amplasată într-o zonă sigură, schimbarea direcţiei vântului a făcut ca flăcările să afecteze şi una dintre autospeciale alocate la caz. Un singur pompier a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a fost transportat conştient la spitalul judeţean pentru investigaţii medicale amănunţite”, a spus Stoica.

Incendiu și explozie la Galați: Un scurtcirciut la un frigider a provocat dezastru

Conform reprezentantei ISU, în prezent pompierii intervin cu trei autospeciale pentru localizarea şi stingerea incendiului care se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare. 

 

Leave a Reply