Intervenția are loc pe calea de coborâre de pe pasajul Basarab spre Bulevardul Doina Cornea.
Conform primelor informații, un șofer a pierdut controlul volanului și a lovit balustrada podului. Autoturismul, o Dacia Lodgy, s-a rostogolit pe carosabil, iar în urma impactului 7 persoane au fost grav rănite.
Alertate în urma accidentului, 6 echipe medicale de la Ministerul Sănătății – Centrul Operațional pentru Situații de Urgență (COSU) au intervenit de urgență pentru a acorda prmul ajutor.
Cele șapte victime au fost transportate unitățile de primiri urgențe ale spitalelor din apropiere, după cum urmează: 4 persoane la Floreasca, 2 persoane la Spitalul Militar și o persoană la Spitalul Universitar. Din primele informații, persoanele sunt 7 femei, cu vârste cuprinse între 25 și 60 de ani.
În continuare, oamenii legii și echipajele sunt la afața locului, fac cercetare pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest incident, daca șoferul inovat a pierdut controlul volanului, iar o anchetă va fi declanșată în urma datelor adunate de la fața locului.