Percheziţii în Iași la persoane bănuite de trafic de persoane

Potrivit unui comunicat de presă, în cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2019, mai multe persoane, cunoscute ca făcând parte dintr-o familie cu trecut infracţional de pe raza judeţului Iaşi, au constituit un grup infracţional organizat, structurat, bazat pe relaţii de rudenie şi interese commune. Acesta a acţionat în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de trafic şi exploatare a unor victime vulnerabile financiar şi emoţional.„Membrii grupării au racolat, transportat pe teritoriul mai multor state europene, cazat şi înlesnit practicarea prostituţiei pentru mai multe victime minore şi majore, foloasele materiale obţinute fiind însuşite în totalitate de către membrii grupării. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, au fost conduse, în vederea audierii, un număr de zece persoane”, au precizat procurorii DIICOT.

Leave a Reply