Părinții, puși să cumpere testele de salivă: ”Un părinte care ține la copilul lui achiziționează teste”

În urma unei discuții cu părinții nemulțumiți de pregătirea slabă a școlilor pentru valul 5 al pandemiei, Ministrul Educației a recunoscut că încă nu au fost soluționate contestațiile care au blocat achiziția testelor pe bază de salivă. Iar dacă statul nu poate asigura testele în școli, Sorin Cîmpeanu îi îndeamnă pe părinți să le achiziționeze din banii proprii.

De partea cealaltă, sute de școli vor trece în online de săptămâna viitoare, după ce rata de infectare a depășit 3 cazuri la mia de locuitori. Astăzi, părinții și elevii au mers la Minister să-i ceară explicații lui Sorin Cîmpeanu, iar elevii au socilitat revenirea la vechiul sistem de acorare a burselor. 

 „Atunci când te intereseaza de sănătatea propriului copil, răspund eu, și îmi asum acest raspuns, da. Și am mulțumit părinților după ce, în prealabil, mi-am cerut scuze și în numele autorităților statului român care nu au făcut posibila achiziția. Da, un părinte care ține la copilul lui achiziționeaza teste”, a declarat ministrul Cîmpeanu.

Îndemnul revoltător a fost urmat de o altă declarație care i-a nemulțumit pe cei mai mulți părinți. Începând de luni, școlile din 147 de localități din țară ar putea începe cursurile online, din cauza numărului mare de infectări. 

Cîmpeanu a declarat luni că şcolile în care rata de vaccinare este sub 60% în ziua de vineri, iar incidenţa infectărilor cu noul coronavirus în localitatea respectivă este mai mare de 3 la mie vor intra în online.

“Articolul 3 din ordinul comun Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii se raportează la rata de vaccinare din ziua de vineri. Dacă rata de vaccinare în ziua de vineri este sub 60% şi rata de incidenţă a infectărilor este de peste 3 la mie, începând de lunea viitoare şcolile acelea intră în online. Repet, şcolile care îndeplinesc două condiţii simultan – rata de vaccinare mai mică de 60% şi funcţionează într-o localitate în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie”, a spus ministrul, într-o conferinţă de presă, care a precizat că este vorba şi despre grădiniţe.

Leave a Reply