Verificările au stabilit că faptele reclamate de femeie nu au avut loc şi că aceasta încercase, în realitate, să ascundă de soţ o relaţie extraconjugală.
“Femeia a susţinut în faţa poliţiştilor că ar fi fost sechestrată de un bărbat necunoscut, aflat într-un autoturism cu geamuri fumurii, într-o zonă din apropierea comunei Turdaş. Aceasta a precizat că bărbatul aflat la volanul maşinii ar fi tras-o de păr şi ar fi lovit-o, acoperindu-i gura şi nasul cu o batistă îmbibată cu o substanţă din cauza căreia a adormit, ulterior fiind abuzată sexual şi deposedată de banii pe care-i avea asupra sa”, a anunțat un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, la data de 2 octombrie 2024.
Iniţial, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Orăştie au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi furt calificat. Aceste acuzații, formulate de femeia de 25 de ani, nu s-au confirmat.