Ministrul Sănătății, despre refuzul vaccinurilor: „Epidemia de rujeolă face victime în continuare, lumea nu înțelege”

Nu am avut apetență deosebită în România pentru vaccinare antigripală. La noi au fost 1,5 milioane de doze administrate, anul asta ceva mai puțin, nu sunt suficiente ca să oprești transmiterea gripei. Alte țări au avut mult mai mult, acolo oamenii încearcă să protejeze categoriile cele mai expuse.

Numărul de decese la cazuri de gripă confirmată – în jur de 10, mult mai mic decât al celor provocate de infecția cu Covid. Covid încă face 10-25 de decese săptămânal, dar e vorba de percepție, lumea s-a obișnuit.

Nu am avut gripă în ultimii ani, m-am vaccinat în fiecare an. Și dacă te vaccinezi poți face gripă, vaccinul gripal nu e reputat ca a opri transmiterea, dar formele sunt mai ușoare, ceea ce e important la pacienți cu boli cronice.

Vaccinul gripal e sezonier. Dar reticența e și la vaccinurile din programul de imunizare pentru copii. Epidemia de rujeolă face victime în continuare, lumea nu înțelege.

Am discutat cu cineva care avea un băiat de 13 ani cu formă severă de rujeolă, nu fusese vaccinat. Când sunt copii nevaccinați și apare epidemie de rujeola, vârstă la care faci boala nu mai e la 2, 3, 4 ani, crește vârsta și boala apare în adolescență, iar formele sunt mult mai grave. Ultimul deces de rujeolă a fost la o tânără de 24 de ani nevaccinată.

Rujeolă e cea mai transmisibilă boală infecțioasă. Vaccinarea se face cu două doze, iar la prima doză, rată de vaccinare a scăzut la 80%, în timp ce la a două la 60%.

Acum 20 de ani eram la 95% rată de imunizare la toate vaccinurile. Acum cresc generații de copii neprotejați. Dacă în fiecare an din 200.000 de copii nu vaccinezi decât 150.000, înseamnă că în fiecare an se adună 50.000 copii nevaccinați. Rujeola va afecta astfel și alte generații”, a declarat Alexandru Rafila.

„Când s-a introdus vaccinul HPV, campania a fost un mare eșec, neîncrederea în vaccinare atunci a început. Am tot lucrat să reparăm, acum vaccinul anti HPV e la mare căutare,  dar am făcut-o lent, dând posibilitatea părinților să opteze. Asta am făcut în ultimii 5 ani.

Un motiv pentru care părinții nu-și mai vaccinează copiii e legat chiar, paradoxal, de succesul vaccinării. Prin dispariția unor boli contagioase ale copilăriei oamenii cred că nu trebuie să-și mai vaccineze copiii, dar când scazi vaccinarea apar bolile.

Și în pandemie s-a generat neîncredere, au fost scăpări cu informarea, virusul a avut variații și vaccinul s-a dovedit ineficient, iar interesul a scăzut foarte mult și mulți au transformat subiectul medical într-unul politic.

Nu sunt pentru obligativitatea vaccinării. În spațiul public, o măsură de sănătate publică de protejate a unui copil nevaccinat ca să nu se îmbolnăvească a fost interpretată ca o măsură coercitivă, ceea ce nu era adevărat.

Mai e o problemă care a dus la scăderea ratei de imunizare. Nu e greaua moștenire, e realitate. Neîncrederea în sistemul de sănătate duce și la ezitare în ce privește vaccinarea.

Dacă ai încredere în medici e mai multă complianța pentru vaccinare Avem de lucrat în spațiul public la încrederea în autorități, care nu e printre cele mai ridicate. Și sistemul de sănătate e afectat de lipsa de încredere, iar asta afectează și vaccinarea”, a mai spus ministrul Sănătății.

Leave a Reply