Luptă extrem de strânsă pentru Primăria Râmnicu Vâlcea: favoritul sondajelor 

Luptă strânsă pentru Primăria Râmnicu Vâlcea între candidații Mircia Gutău, care vrea un nou mandat, și Vicențiu Mocanu, figura proaspăt intrată în cursă și în peisajul politic, pe care sondajele de opinie l-au dat, până acum, favorit în rândul alegătorilor. 

Candidatul AUR la Primăria Râmnicu Vâlcea, Vicențiu Mocanu: Am votat ca oraşul să treacă la nivelul următor

Candidatul AUR la funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, Vicenţiu Mocanu, a votat duminică la secţia nr. 33 din oraş, pentru investiţii şi pentru a-i aduce acasă pe râmnicenii din diaspora.

“Am votat ca Râmnicu Vâlcea să treacă la nivelul următor şi să avem toţi acces, în mod egal, la tot ceea ce înseamnă şi investiţii şi de a putea investi. Am votat cu gândul la tinerii noştri, la viitorul nostru, pentru că, până la urmă, pentru ei ne batem. Şi nu în ultimul rând am votat pentru a putea aduce acasă toţi bunii oameni pe care îi avem în diaspora, să le creăm locuri de muncă bine plătite, în aşa fel încât să nu mai plece şi să stea lângă noi. Şi pentru facultăţi, sport, stadion şi absolut orice este necesar în Râmnicu Vâlcea, pentru că, după cum ştiţi bine, pe lângă lucruri bune avem şi multe lacune”, a declarat Mocanu.

El a fost la vot alături de liderii AUR din Vâlcea, dar şi de soţia lui, cântăreaţa Cristina Spătar.

Leave a Reply