Ion Țiriac, impresionat de doar 3 persoane în toată viața sa – Cine sunt aceștia

Ion Țiriac a nominalizat cei trei oameni în fața cărora a rămas fără cuvinte. Surprinzător sau nu, nu este vorba despre nicio personalitate din sport.

”În viața mea au fost doi-trei oameni care au reușit să mă impresioneze. Și nu sunt un om ușor de impresionat. Unul era Nixon, cu prezența sa veselă. Poate a fost și megalomania mea, gândindu-mă că eram în prima delegație comunistă românească care a fost primită vreodată la Casa Albă în ’69. Dar când Nixon a intrat în cameră, i-ai simțit prezența.”, a declarat Ion Țiriac.

Pentru a afla cine sunt celelalte două persoane care l-au impresionat pe fostul tenismen puteți accesa articolul original.

Leave a Reply