Înălțarea Sfintei Cruci, ziua când se închide pământul. Ce trebuie să faci dacă vrei să alungi bolile și spiritele rele 

Conform tradiţiei populare, spun specialiștii în etnografie, de ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele şi plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară. Există credința că în această zi, şerpii, înainte de a se retrage în ascunzişuri, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o piatră nestemată, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.

Tot în această zi există obiceiul ca la biserică preotul să sfinţească busuiocul, menta, măghiranul şi cimbrul, considerate plante magice. Acestea sunt păstrate de credincioşi în casă, sunt puse la icoane pentru a alunga spiritele rele și bolile. Mai mult decât atât, la sate acestea veghează şi asupra păsărilor şi animalelor din ogradă. În această zi, gospodinele nu au voie să spele, să calce sau să coasă, iar bărbaților le sunt interzise muncile la câmp.

Ce semnifică sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci 

Conform teologilor, la data de 14 septembrie sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite legate de lemnul Sfintei Cruci: Înălţarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos şi Sfinţirea bisericii Sfântului Mormânt, construită deasupra mormântului Domnului de către împăratul Constantin cel Mare.

Înălţarea solemnă a Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus pe Muntele Golgota de către episcopul Macarie al Ierusalimului, a avut loc în ziua de 14 septembrie în anul 335. La acest eveniment solemn, documentele vremii precizează că au participat numeroşi episcopi şi foarte mulţi credincioşi, iar episcopul Macarie a dorit ca toţi cei prezenţi la eveniment să vadă Cinstita Cruce.

 

Leave a Reply