Exodul medicilor a continuat și în pandemie! Cate cadre medicale au solicitat certificate pentru a lucra în străinătate

Colegiul Medicilor din România (CMR) a informat că în anul 2021, au fost emise 776 de Certificate Profesionale Curente, cu scopul de a exercita profesia în afara României. Vorbim, totuși, despre o scădere în raport cu anii precedenți. Spre exemplu, cifrele sunt de două ori mai mici decât în 2016.

Astfel, potrivit unui comunicat al CMR a cu privire la numărul de Certificate Profesionale Curente(CPC) pentru perioada 2016-2020 numărul total al CPC emise la nivel naţional în anul 2016  afost de 1462, în anul 2020 de 858, iar în anul 2021 de 776.

Situaţia statistică din anul 2016, 2017, 2018 şi primele trei luni din anul 2019 a fost  întocmită în baza raportărilor colegiilor teritoriale ale CMR, iar începând cu luna aprilie 2019, situaţia statistică este întocmită din aplicaţia informatică a CMR alcătuită pe baza înregistrărilor colegiilor teritoriale, mai arată sursa citată. 

Leave a Reply