Eleva care a luat 9,95 la Evaluarea Națională a făcut contestație și a avut parte de surpriza vieții. Ce a transmis Sidonia

Sidonia a făcut contestație pentru că voia o notă mai mare

Sub îndrumarea profesorului de matematică, Sidonia a decis să conteste nota la matematică. După reevaluare, nota ei a fost corectată la 10, obținând astfel media generală de 10 la Evaluarea Națională. Acest rezultat o face a doua elevă din județul Prahova, alături de Alexia Pelin de la C.N. “Mihai Viteazul” din Ploiești, care a obținut media perfectă.

„Nu pot să cred, este ireal, mi se pare că visez. Am riscat fiindcă puteam fi depunctată, însă nu a fost așa. Am primit și la matematică nota perfectă. Nu am trăit vreodată o mai mare bucurie”, a declarat Sidonia după afișarea rezultatelor finale. Ea a povestit jurnaliștilor locali că subiectele de la examen i s-au părut accesibile oricărui elev serios, subliniind că nu se aștepta la un 10 la limba română, considerând că literatura poate lăsa loc de interpretări.

Rezultatele finale după contestații

Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2024 au fost publicate marți. Notele au fost afișate anonim, prin coduri individuale, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, conform regulilor privind protecția datelor personale. Media generală pentru admiterea în liceu este calculată ca medie aritmetică a notelor obținute, fără rotunjire.

În 2024, au fost depuse 27.640 de contestații, reprezentând 8,76% din totalul lucrărilor, un nivel similar cu cel din 2023. La matematică, 98,1% dintre lucrările reevaluate au avut diferențe sub 0,5 puncte. La limba română, 77,4% dintre lucrările reevaluate au avut diferențe sub 0,5 puncte.

Mai multe medii de 10 după contestații

Numărul elevilor cu media generală de 10 a crescut de la 65 la 74 după contestații. Rata de participare la examen a fost de 95,3%, cu 152.903 absolvenți prezenți din 160.467 înscriși. Dintre aceștia, 38.992 au obținut medii sub 5. La limba română, 119.350 de elevi (77,8%) au avut note de cel puțin 5, iar 416 au obținut nota 10. La matematică, 105.214 elevi (68,8%) au avut note de cel puțin 5, iar 1.133 au obținut nota 10. La limba maternă, 8.321 de elevi (90,5%) au obținut note de cel puțin 5, iar 68 au obținut nota 10.

Ministerul Educației urmează să publice un ghid pentru repartizarea computerizată în învățământul liceal 2024-2025.

Leave a Reply