Doi dascăli din Suceava, arestați după ce au agresat sexual copii de la 3 până la 14 ani – Faptele sunt șocante

Poliţia Română a anunţat, sâmbătă, continuarea cercetărilor în două dosare distincte de agresiune sexuală petrecute în judeţul Suceava. Un profesor și o educatoare au fost arestați preventiv pentru 30 de zile în urma abuzurilor sexuale greu de descris la care au supus 4 fete.

Într-un dosar este implicată o educatoare de la o grădiniță din Bosanci, care a fost reținută pe 14 ianuarie. Dosarul penal a fost deschis în urmă cu mai bine de o lună, pe 7 decembrie. Educatoarea a reclamat atunci că i-a fost incendiată mașina. După ce autorul a fost identificat s-a descoperit că este tatăl unor fetițe din clasa educatoarei și că a vrut să se răzbune și să-i dea o lecție. Bărbatul a acuzat-o că i-a agresat sexual fetele la grădiniță. Detalii șocante despre ce le-a făcut fetițelor au ieșit la iveală. S-au făcut percheziţii la grădiniţă şi la locuinţa femeii și totul s-a confirmat. S-a ajuns la concluzia că este vorba și de o a treia fetiță agresată, de 7 ani. Victimele ar fi fost supuse acestor agresiuni de mai multe ori. Educatoarea a fost reținută pe 17 decembrie pentru 24 de ore, apoi a fost arestată preventiv pentri 30 de zile. Acuzațiile sunt de viol în formă continuată, agresiune sexuală și rele tratamente aplicate minorului. Decizia nu este însă definitivă, Monitorul de Suceava.

În celălalt dosar sunt implicaţi un profesor de biologie de la o școală din satul Costâna, comuna Todirești, şi una dintre elevele sale, în vârstă de 14 ani. După ce i-a făsut avansuri, a abordat copila chiar în curtea școlii pentru a întreține relații sexuale. Aceasta a înregistrat toată conversația cu telefonul mobil şi i-a arătat-o mamei sale, astfel că femeia a reclamat totul la poliţie. 

”Au fost continuate cercetările în cauza din data de 12 ianuarie a.c., când o elevă, de 14 ani, ar fi fost victima unor avansuri cu tentă sexuală şi a unui comportament indecent şi provocator, din partea unui bărbat, de 59 de ani. După continuarea cercetărilor, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat instanţei competente, care a dispus arestarea, pentru 30 de zile”, potrivit Poliției.  

Leave a Reply