“Delta Văcărești”, OFICIAL în Primăriei Capitalei. ANUNȚUL lui Nicușor Dan

“Ieri am finalizat procedura de preluare în administrare a Parcului Văcărești. E pentru prima oară când o arie naturală protejată din România e dată în administrare unei primării. Prin contractul semnat ieri, Parcul Văcărești va fi gestionat de Administrația Parcul Natural Văcărești, structură special creată în acest scop și aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Parcul a fost preluat pentru perioada standard de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii ulterioare. Chiar din ianuarie vrem să demarăm câteva lucrări de urgență în parc: reabilitarea și punerea în siguranță a punctelor de acces, igienizarea și ecologizarea, asigurarea patrulării și a monitorizării ariei, expertiza cu privire la restabilirea echilibrului ecologic al apei și cadastrul celor 183 de hectare ale parcului. Urmează apoi să lansăm un concurs internațional pentru identificarea de soluții pentru amenajare. Fiind o arie naturală protejată, vor fi realizate doar intervenții minim invazive, care să asigure infrastructura de bază pentru vizitare. Va fi un spațiu pentru pasionații de natură, de lacuri, plante și păsări – fără clădiri, terase sau spații de distracție. Va fi o oază de natură pură, de care să se bucure generațiile de azi și din viitor”, anunță Nicușor Dan, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.  Parcul Natural Văcărești, în cifre:- 10 km de la Piața Universității, km 0 al Bucureștiului,- 183 de ha, este cel mai mare spațiu verde din București,- 1 m² în plus de spațiu verde pentru fiecare bucureștean,- 125 de specii de păsări, din care 56 sunt menționate in anexele OUG 57/2007, cuibăresc, se hrănesc și se înmulțesc la Văcărești,- 6 km de plimbare pe dig, respirând posibil cel mai curat aer din București, într-un peisaj remarcabil. “Parcul Natural Văcărești este o poveste de succes a naturii care și-a recâștigat drepturile, fără niciun fel de ajutor din partea omului, chiar în mijlocul celei mai mari aglomerări urbane din țară”, se arată în descrierea de pe pagina de Facebook a rezervației.

Leave a Reply