CULISELE STATULUI PARALEL. Domneniul schiabil Cozla, fiasco total

Proiectul arăta ca un adevărat rai pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Aceștia s-au bucurat, însă, mult prea puțin de el. Azi, întreaga bază este inutilizabilă.Investiţia a fost începută în timpul mandatului primarului din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan și a însemnat o sumă uriașă la acea vreme: aproape 14 milioane de euro. După aproape 17 ani domeniul este nu numai neprofitabil, dar aduce pierderi uriașe Primăriei Piatra Neamț.Pentru baza care s-a realizat pe culmea Cozla au fost contractate credite bancare consistente pentru care primăria Primăria Piatra Neamț plătește și în ziua de azi rate imense.Din păcate, nici clima nu ajută ca domeniul schiabil să fie pus în valoare.„Este imposibil ca pârtia să mai fie deschisă vreodată. La primărie s-au făcut calcule. Deschiderea şi funcţionarea pe o perioadă de doar trei luni ar însemna circa 130.000 de euro. În acest sezon a nins o zi şi jumătate, fiind doar câteva zile foarte friguroase. Ca să funcţioneze tunurile de zăpadă, ar trebuie să fie patru zile cu temperaturi de -5 grade“, a declarat medicul Liviu Harbuz, şeful Cabinetului primarului, la o emisiune a postului Exploziv TV.Cifrele arată dezastrul financiar. În sezonul 2017- 2018, pârtia şi telescaunul nu au funcţionat pentru că nu a fost zăpadă, iar în iarna 2018 – 2019 s-a putut schia mai puțin de două luni. Pierderile pentru administrație au fost consistente. S-au vândut aproximativ 6.200 de bilete care au adus încasări de aproape 219.000 de lei, însă cheluielile cu electricitatea şi mentenanţa au totalizat mai mult decat dublu, peste 490.000 de lei.Pa pagina de facebook Pârtia de Schi Cozla Piatra Neamț, ultima postare cu pârtia funcțională este din 2019, iar din iarna anului trecut administratorii paginii au postat anunțul că aceasta este închisă.Între timp, Primăria Piatra Neamț plătește lună de lună ratele la bancă pentru ceea ce se dorea un domeniu schiabil de succes.Am solicitat în scris Primăriei Piatra Neamț care sunt sumele care se plătesc lunar pentru baza Cozla, închisă de aproximativ doi ani, însă la difuzarea acestui material nu am primit un răspuns.

Leave a Reply