CULISELE PUTERII | Miron Mitrea: „Nu cred că iese PNL-ul de la guvernare”

„El ne spune ceea ce își dorește. Este legitim din punct de vedere al partidului lui ca PNL să iasă de la guvernare. Se fac alegeri anticipate, altă majoritate nu se poate construi acum. Rămâne wishful thinking. Mă îndoiesc că se va întâmpla asta. PNL, dacă iese de la guvernare, dispare. E mai ușor să crești în Opoziție, e foarte greu să crești la putere. Simion George și AUR au crescut în Opoziție. Nu cred că iese PNL-ul de la guvernare.

În PNL există o supărare, politicieni de vârf care nu-și văd viitorul sunt izolați. Conducerea este executată de Nicolae Ciucă și secretarul general Lucian Bode, ceilalți sunt consultați formal și sunt supărați. Mai iese Rareș Bogdan și Sighiartău. Rareș se agită pentru că vrea să prindă încă un loc pe lista de europarlamentare. Deși pare că înoată împotriva curentului, își face treaba.

Ei își rup relația cu conducerea partidului prin acete ieșiri, dar își întăresc relația cu baza partidului care nu își doresc coaliția cu PSD. E complicat, s-au creat niște falii. Nu cred că este de succes strategia lor, am mai văzut-o”, a spus Miron Mitrea.

George Simion a anunţat că mâine PNL va părăsi coaliția de guvernare. Liderul AUR a mai spus că nu va intra la guvernare cu niciun partid deoarece vrea alegeri cât mai repede.

„Mâine PNL va anunța că părăsește Coaliția și merge la groapa de gunoi a istoriei. Noi nu intrăm cu niciunii la guvernare, vrem alegeri cât mai repede și cerem ca românii să decidă!”, a anunţat preşedintele AUR.

Leave a Reply