Copii care vor să învețe, dar “cu burta goală” și productivitatea scăzută din viitor. Stăm cel mai prost din UE pentru că autoritățile nu-s în stare să ia măsuri ori nu înțeleg cum trebuie să se implice

Literatura economică spune ca dacă vrei copii sănătoși cu o productivitate bună în ceea ce înseamnă a învăța, trebuie să-i hrănești bine: atât părinții cât și copiii. Adică au nevoie de o mâncare bogată în nutrienți. Avem un minister al Familiei care ar trebui să colaboreze cu cel am Educației, un președinte care vorbea de o Românie educată (fără rezultate până azi, așa cum a arătat recent și Gabriel Liiceanu) și o sărăcie ce afectează copiii. Hrăniți slab în copilărie, au șanse mai mici de reușită în viața adultă.

Leave a Reply