Atentat în Slovacia. Bărbatul care l-a împușcat pe premierul Robert Fico, legături cu o grupare paramilitară pro-rusă

Jurnalistul de investigație Szabolcs Panyi a postat pe platforma de socializare X două fotogtafii ale unor postări de pe Facebook ale Slovenskí Branci, care arată că este vorba despre același bărbat care a încercat să îl asasineze pe Fico.

 

Slovenskí Branci este o grupare paramilitară neînregistrată, care este activă în Slovacia din 2012. Presa a raportat că organizația a cooperat cu filiala slovacă a grupării de motocicliști Night Wolves, iar membrii săi au fost instruiți de foști membri ai forțelor speciale rusești (Spetsnaz).

Gruparea paramilitară Slovenskí Branci și-a anunțat oficial desființarea în octombrie 2022, fără să precizeze motivele.

 

Atentatorul care l-a împușcat pe premierul slovac a făcut primele declarații. Ce l-a determinat să facă un astfel de gestMotivul pentru care l-ar fi împușcat pe Robert Fico

Mai mult, atacatorul premierului Robert Fico ar fi mărturisit public de ce l-a împușcat pe politician. Juraj Cintula, un poet pensionar, nu era de acord cu politicile guvernamentale.

Pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare video cu suspectul Juraj Cintula. Aparent, după ce a fost arestat de poliție, acesta spune de ce l-a atacat pe premier, transmite tvnoviny.sk.

Atentat în Slovacia. Cine este bărbatul care l-a împușcat pe premierul Robert Fico?

„Nu sunt de acord cu politicile guvernului. Mass-media a fost lichidată. De ce este atacată RTVS, de ce Mazak este concediat din funcție”, a spus cel care avea să-l împuște de trei ori pe premierul slovac Robert Fico.

Martorii au afirmat pe internet că suspectul, identificat cu iniţialele J.C., a strigat mai întâi la Robert Fico, care s-a apropiat de el pentru a-i strânge mâna. Apoi ar fi urmat focurile de armă. Bărbatul a fost imobilizat de poliţie imediat după atac. În prezent, el se află în arest, iar Agenţia Naţională de Combatere a Criminalităţii a preluat cazul.

Leave a Reply