Alegerile locale, cifre foarte bune pentru PNL: 28% vot politic, peste 13.000 de consilieri locali și peste 500 de consilieri județeni

PNL va avea peste 13.000 de consilieri locali și peste 500 de consilieri județeni. 

Liberalii au reușit victorii importante. Printre reușitele notabile amintim Sectorul 1 și municipiul Brașov, care vor fi din nou conduse de primari liberali. PNL deține acum la Brașov și președinția CJ și primăria municipiului. 

Liberalul Ciprian Ciucu, primarul de la Sectorul 6 a obținut cel mai mare scor din București, peste 70%. 

PNL anunță o mare victorie și la Botoșani, unde a câștigat Consiliul Județean. 

“Am intrat în inima roșie a României și am câștigat prin Mario de Mezzo orașul Slatina, cu un scor copleșitor”, spun liberalii despre marea surpriză neplăcută a celor de la PSD care erau siguri de victoria lor.

PNL rămâne câștigător în capitala Moldovei, la Iași, prin primarul Mihai Chirica și președintele Consiliului Județean, Costel Alexe. 

Notabil că la Brașov, Constanța, Cluj, Alba, Arad, Bihor, Giurgiu și Iași liberalii au câștigat atât președinția CJ, cât și primăria municipiului reședință de județ. 

În ceea ce privește județele liberale până la aceste alegeri, PNL păstrează în continuare Consiliile Județene Giurgiu, Ilfov, Sibiu și Sălaj.  Și la europarlamentare, PNL se poate lăuda cu o performanță în alegeri. Liberalii fac parte din cea mai mare forță politică la nivel european, PPE. Partidul Popular European (PPE) a câștigat detașat alegerile europarlamentare din acest an și este singurul dintre grupurile pro europene care și-a sporit numărul de mandate. 

Cu cele 8 mandate câștigate de PNL, delegația europarlamentarilor români și-a consolidat poziția în Grupul PPE, fiind a patra cea mai mare delegație națională, după delegațiile din Germania, Polonia și Spania, înaintea Franței și Italiei. 

Rezultatele la europarlamentare sunt impresionante, ținând cont că în nu mai puțin de 11 state europene extremiștii au obținut scoruri substanțiale sau au ieșit pe locurile doi (Franța, Italia, Ungaria, Belgia, Austria, Slovacia, Germania). 

Din rezultatele preliminare, PE este format în acest nou mandat din PPE: 185 mandate (+8), Socialiștii: 137 mandate (-2), RENEW: 79 mandate (-23), ECR: 73 mandate (+4), ID: 58 mandate (+9), Verzii: 52 mandate (-19).

Leave a Reply